Cel puţin 6 oameni au murit astăzi în Franţa, în cele două luări de ostatici de pe o rază de mai puţin de 50 de kilometri. Cei doi autori ai ataculului de la redacţia „Charlie Hebdo”, care au ucis miercuri 12 oameni, au fost eliminaţi de trupele speciale, iar ostaticul lor – potrivit unor informaţii neconfirmate – o femeie care a stat ascunsă în clădire, a fost eliberat. Simultan, în estul Parisului, trupele speciale au luat cu asalt un magazin în care se baricadase bărbatul care, ieri, a împuşcat o poliţistă. Amedy Coulibaly a fost, la rându-i, ucis în asalt. Potrivit unor surse din poliţie – preluate de corespondentul RRA – ar fi murit însă şi cel puţin trei ostatici. Este neclar până la această oră ce s-a întâmplat cu un presupus complice, acesta ar fi reuşit să fugă – susţin anumite posturi franceze. Ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, a amânat, pentru moment, comunicarea unui bilanţ oficial.
Bernard Cazeneuve: Sunt anchete în desfăşurare şi elemente în curs de clarificare. Încă de la începutul acestei crize, din momentul în care ne-am confruntat cu elemente teroriste, am comunicat numai după ce ne-am consultat cu toate structurile implicate, pentru a spune lucruri precise. În context, trebuie să le spunem acum francezilor adevărul, să le dăm numai informaţii adevărate şi verificate.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 ianuarie