Imamii din Turcia vor avea activitate şi în spitale

 Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Cultelor din Turcia au semnat un protocol prin care imamii vor acorda sprijin moral şi spiritual bolnavilor, cât şi apropiaţilor acestora. Acest sprijin moral şi spiritual va fi acordat bolnavilor şi familiilor acestora, la cerere, de către personal cu pregătire religioasă şi pedagogică din cadrul Ministerului turc al Cultelor. Cele două ministere au colaborat în acest sens încă din anul 2012, până acum fiind instruite deja 20 de cadre religioase şi pregătite să îşi desfăşoare activitatea în 15 regiuni pilot. Prima regiune pilot va fi Ankara, iar procedura va începe să fie aplicată la Clinica de Oncologie. Pe viitor, se are în vedere acordarea aceluiaşi sprijin şi pacienţilor cu alte convingeri religioase.

(www.cumhuriyet.com.tr – 9 ianuarie)