Negocieri la Uzinele Dacia Mioveni pentru semnarea noului contract colectiv de muncă

La Uzinele Dacia Mioveni continuă negocierile pentru semnarea noului contract colectiv de muncă. Discuţiile sunt însă în impas, iar sindicaliştii spun că nu exclud posibilitatea declanşării de proteste. Neînţelegerile ţin în principal de durata noului contract colectiv. Patronatul doreşte un document valabil doi ani, în timp ce sindicatele vor doar pe un singur an. În plus, administraţia franceză nu acceptă creşterea salarială de 15%, pe care o cer muncitorii şi nici aşa-numita primă de obiectiv, în valoare de 2.300 lei anual. Patronatul consideră aceste revendicări drept „nerealiste”. Acum două zile a fost declanşat conflictul de muncă, iar sindicaliştii spun că nu exlud intrarea în grevă, a doua după cea din anul 2008.

(RADIO ROMÂNA ACTUALITĂŢI – 9 ianuarie)