Compania SpaceX a eşuat în încercarea de a aduce o rachetă intactă pe Pământ

Compania americană SpaceX a eşuat astăzi în încercarea de a aduce intactă pe pămant prima parte din racheta lansată către staţia Spaţială Internaţională. Dacă testul ar fi avut succes implicaţiile ar fi fost enorme pentru industria aerospaţială. SpaceX  lucrează de doi ani la o tehnologie care să permită recuperarea integrală a rachetelor, ceea ce va reduce la o sutime costurile misiunilor către orbită, estimează reprezentanţii companiei.
Testul de astăzi a fost făcut cu ocazia celei de-a cincea misiuni de aprovizionarea către staţia spaţială internaţională. Numărătoarea inversă a început cu puţin timp inainte de ora douăsprezece. La aproximativ trei minute după separare au fost aprinse din nou motoarele primului etaj al rachetei, pentru a încetini coborarea prin atmosfera. Bucuria specialiştilor de la centrul de comandă a fost însă de scurtă durată. Nivelul întâi trebuia adus pe o platformă plutitoare la 300 de kilometri în largul Oceanului Atlantic. Frânarea nu a fost însă suficientă pentru modulul de peste 500 de tine, care a lovit cu putere platforma şi a fost deformat serios. SpaceX promite însă că va continua să încerce să obţină tehnologia ce va aduce pentru prima oară o rachetă intactă pe Pământ.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 ianuarie)