EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:
► Sibiu
• ora 10:00 – participă, la Catedrala Luterană din localitate, la slujba de comemorare a 70 de ani de la deportarea saşilor şi şvabilor din România în lagărele de muncă sovietice
► Paris
• participă la „Marşul solidarităţii” organizat în memoria victimelor atacurilor armate care au avut loc zilele trecute în capitala Franţei, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, premierii Marii Britanii – David Cameron, Spaniei – Mariano Rajoy, Italiei – Matteo Renzi şi Ungariei- Viktor Orban, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, precum şi cancelarul german, Angela Merkel
– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de europarlamentarul Monica Macovei în cadrul căreia urmează să anunţe înfiinţarea unei noi Asociaţii, create împreună cu susţinători din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, precum şi unele planuri pentru viitor – ora 14:00, la Hotel Radisson Blu, Sala ‘Sterope’, Calea Victoriei nr. 63-81
– Mediu
* Sebeş, jud. Alba: Grupul de Iniţiativă Civică din localitate organizează, de la ora 14:00, un marş de protest în cadrul campaniei „Opriţi poluarea în Sebeş!“, cu plecare din faţa Primăriei, la care, până în prezent, şi-au anunţat participarea peste 1000 de persoane
– Cultură
* Expoziţia fotografică „Marea Hoinăreală” îşi vernisează astăzi, cea de-a 4-a ediţie la Clubul Ţăranului, de la ora 18:00. Hoinarii lui Sorin Onişor îşi vor prezenta cele mai bune 100 de imagini realizate în ultimul an exclusiv în România, expoziţia fiind deschisă până la finalul lunii februarie
– Sport
* România întâlneşte Germania în preliminariile Campionatului Mondial de volei feminin Under-20 din 2015 – Grupa C – ora 18:30, la Sala Rapid
* Australia: În perioada 11 – 17 ianuarie, se desfăşoară turneul de tenis Apia International Sydney, la care participă 32 de jucătoare pe tabloul principal, cap de serie nr.1 fiind Simona Halep
Aniversări – Comemorări
– Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– Sf. Teodosie cel Mare, călugăr (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– Botezul Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– „Ziua Artei Fotografice în România”, desemnată printr-o Hotărâre de Guvern din ianuarie 2010; este marcată în ziua de naştere a lui Carol Popp de Szathmary (n.11.I.1812-m.14.III.1887), unul dintre primii fotografi români, precum şi unul dintre primii fotoreporteri de război ai lumii. NOTĂ 1: Carol Popp de Szathmary, pictor, grafician şi fotograf, este considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români. NOTĂ 2: Alte surse dau moartea la 3.VII.1887
– 1906, 11/24: S-a născut (la Balcic/Bulgaria) sculptorul Boris Caragea; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1982)
– 1909, 11/24: Are loc Congresul Partidului Naţional Liberal la care Ion I. C. Brătianu este ales preşedinte; evenimentul marchează consolidarea poziţiei tinerilor liberali în partid
– 1909: S-a născut Nicolae Patrichi, compozitor de muzică uşoară şi de balet, dirijor şi pianist (m. 1983)
– 1954: S-a născut hocheistul Doru Tureanu, multiplu campion naţional cu Dinamo şi unul dintre cei doi români incluşi în Hall of Fame-ul hocheiului pe gheaţă, după Eduard Pană; a evoluat în cariera sa numai la Dinamo Bucureşti, în perioada 1969-1987, echipă pentru care a debutat la 14 ani şi a făcut parte din cea mai bună generaţie pe care a avut-o hocheiul românesc, fiind considerat, neoficial, cel mai bun jucător pe care l-a avut România vreodată; de asemenea, Doru Tureanu este marcatorul all-time al naţionalei, cu 112 puncte (74 de goluri şi 39 de pase decisive), participând la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck 1976, şi Lake Placid 1980) şi la 17 ediţii ale Campionatului Mondial (1971-1987) (m. 2014)
– 1957: A murit Ion U. Soricu, poet, folclorist şi autor de literatură pentru copii (n. 1882)
– 1972, 11/12: A murit Eugeniu Speranţia, poet şi memorialist, estetician şi sociolog, eseist; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (n. 1888)
– 2014: A murit Iancu Băcioiu, fost internaţional de rugby, triplu campion naţional cu echipa Farul Constanţa (n. 1945) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Croaţia: Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale
– Paris: Ministrul american al justiţiei, Eric Holder şi procurorul general al SUA participă la o reuniune ministerială internaţională privind combaterea terorismului la invitaţia ministrului de interne francez, Bernard Cazeneuve – la Place Beauvau
– Los Angeles: Cea de-a 72-a ediţie a Galei de decernare a Globurilor de Aur – la Beverly Hilton Hotel
Aniversări – Comemorări
– 1801: A murit compozitorul italian Domenico Cimarosa (n. 1749)
– 1837: A murit pictorul şi desenatorul francez François Gérard (n. 1770)
– 1906: S-a născut chimistul elveţian Albert Hofmann; în centrul interesului său s-a situat chimia plantelor şi animalelor; în 1943, a descoperit accidental, drogul halucinogen LSD (m. 2008)
– 1922: Este folosită pentru prima dată, pe un pacient, insulina în tratarea diabetului, într-un spital din Toronto/Canada. NOTĂ: La 14 noiembrie se marchează anual, începând din 1991, „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului” (la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet), în ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting (1891-1941), cel care a introdus în terapeutică insulina; de fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (8.XI.1869 – 19.VI.1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină pe 1923
– 1924: S-a născut endocrinologul american de origine franceză Roger Guillemin; contribuţii în domeniile fiziologiei nervoase superioare şi al endocrinologiei experimentale; a izolat hormonii hipotalamici; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1977, împreună cu americanii Andrew Schally şi cu Rosalyn Yalow
– 1966: A murit Alberto Giacometti, sculptor, pictor şi desenator elveţian (n. 1901)
– 1971: S-a născut cântăreaţa americană Mary J. Blige, cunoscută ca „Regina hip-hop-ului şi soul-ului”
– 2008: A murit Sir Edmund Hillary, diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez; a atins vârful Everest (8.848 m) cel mai înalt munte din lume, alături de nepalezul Tenzing Norgay (1914-1986), fiind primii din lume care au reuşit această performanţă, la 29.V.1953 (n. 1919)
– 2011: A intrat în vigoare acordul privind cooperarea în domeniul nuclear civil, semnat între Rusia şi Statele Unite, care vizează reducerea riscul de folosire ilegală a materialelor nucleare, fapt care va aduce contribuţii semnificative la consolidarea mecanismului de neproliferare a armelor nuclare; acordul a fost semnat în luna mai 2008, la Moscova. Acesta prevede că Rusia poate importa şi prelucra materiale nucleare americane
– 2013: A murit actriţa italiană de teatru şi film Mariangela Melato (n. 1941)
– 2014: A murit (după opt ani în care a fost în comă) Ariel Sharon, general şi om politic israelian; fostul premier israelian (2001-2006) a rămas în istorie ca artizanul invaziei din Liban, în anul 1982, în calitatea de ministru al apărării (1981-1983), dar şi ca premierul care a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza, în 2005 (n. 1928) – 1 an