Klaus Iohannis: Astăzi am încheiat primele consultări cu partidele parlamentare de la preluarea mandatului de preşedinte. Am considerat că este necesar ca prima temă pe care să o supun dezbaterii să fie cea a consensului politic pentru asigurarea unei finanţări coercte a Armatei, respectiv, bugetul apărării. Europa şi NATO trebuie să facă faţă celei mai mari provocări de securitate de la încheierea Războiului rece încoace. Pentru prima dată un stat apelează la forţă pentru a redesena graniţele. Toate aceste lucruri grave se întâmplă lângă frontiera noastră şi nu pot fi ignorate. Suntem membri NATO, dar lucrurile acestea nu înseamnă că trebuie să stăm şi să aşteptăm ca alţii să ne asigure securitatea plătind din bugetele ţărilor proprii pentru noi. Avem datoria să tratăm cu maturitate situaţia din regiune şi să arătăm că suntem o naţiune responsabilă. De aceea am considerat că trebuie să asigurăm mijloacele necesare Armatei române pentru a putea beneficia de fondurile necesare pentru pregătire şi pentru programele de înzestrare cu tehnică modernă. Am chemat astăzi partidele parlamentare la consultări pentru a le propune, pentru prima dată în 25 de ani de la Revoluţie, încheierea unui acord asumat de întregul spectru politic pentru domeniul apărării. Am obţinut consensul necesar pentru ca bugetul alocat apărării să atingă nivelul de 2% din PIB în 2017, mai mult, am propus ca acest nivel să fie considerat un nivel minim care să fie păstrat pentru cel puţin zece ani, pe perioada 2017 – 2027. În acest fel se realizează predictibilitatea pentru acest sector vital. Este obligatoriu ca aceste fonduri, ce vor reprezenta un efort bugetar al întregii ţări, să fie alocate cu responsabilitate, în programe de înzestrare cu adevărat necesare armatei. Acest demers poate deschide calea cooperării tehnologice între firmele de profil din România şi cele ale aliaţilor noştri, constituind o oportunitate pentru industria naţională de apărare. Putem vorbi de locuri de muncă şi de apariţia unor unităţi de producţie pe teritoriul naţional. Trebuie, însă, să avem o viziune pentru aceste lucruri şi cer Ministerului Apărării să întocmească un program multianual de înzestrare, bazat pe nevoile reale ale armatei, care să ţină cont de provocările de securitate şi de obligaţiile noastre ca membru al NATO. Orice leu al cetăţeanului român este necesar să fie investit acolo unde trebuie şi să nu mai fie irosit, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut./atataru/
Doresc să mulţumesc tuturor participanţilor la aceste consultări, care, astăzi, au avut un rezultat foarte bun. Liderii partidelor parlamentare şi deputaţii minorităţilor naţionale au înţeles pe deplin necesitatea încheierii acestui acord politic pe o temă importantă a securităţii naţionale. Respectul clasei politice pentru militarii noştri şi pentru sacrificiul lor trebuie să se manifeste, în primul rând, prin asigurarea mijloacelor necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Vorbele frumoase la ceremonii nu compensează lipsurile din dotare sau pregătire şi, tocmai de aceea, avem nevoie de lucruri bine făcute. Vă mulţumesc.