Victor Ponta: /…/ şi avem aici ceea ce deja am început să pregătim pe zona de fonduri europene, de creşteri de creare de locuri de muncă, salarii, pensii şi proiectele politice ale noastre, calendarul politic pentru anul 2015. Vreau să spun un singur lucru cât sunt şi cei de la presă, în baza discuţiilor pe care le-am avut deja în comitetul executiv şi a votului majoritar din parlament, din 15 decembrie, e foarte clar că oamenii ne-au votat ca să guvernăm, că am guvernat bine în aceşti ani şi vom guverna şi mai bine 2015-2016. Şi cred că obligaţia noastră este faţă de toţi cei care ne-au votat şi cei care nu ne-au votat să guvernăm bine şi să arătăm că proiectele pentru care am fost votaţi le punem pe toate în aplicare. De asemenea, să ne pregătim pentru anul 2016, alegeri locale, alegeri parlamentare, iar e un lucru pe care cred că orice cetăţean al României l-a văzut, capacitatea de a guverna cât mai bine. Văd foamea unora care au fost în guvernul Emil Boc şi care au fost goniţi de acolo de la guvernare de oameni, acum vor să vină înapoi, s-o ia de la capăt cu ceea ce au făcut în 2010-2011. Cred că obligaţia noastră este să-i apărăm pe oameni de cei care i-au nenorocit în 2010 şi 2011, din funcţiile pe care le ocupau în guvernul Boc şi îi apărăm pe oameni şi ne face datoria faţă de cei care ne-au votat. Mulţumesc celor de la presă. La final vă anunţăm şi partea de calendar şi de acţiuni politice pe care o avem în vedere.
B1 TV – 12 ianuarie