Sute de revoluţionari protestează, la această oră, în Piaţa Victoriei din Bucureşti faţă de o ordonanţă guvernamentală care introduce o nouă evaluare a certificatelor de revoluţionar. Ordonanţa de urgenţă nr.95 a fost publicată în „Monitorul Oficial” la 30 decembrie. Constantin Vasilescu, reprezentant al Asociaţiilor de Revoluţionari, despre dorinţele manifestanţilor.
După protocolul făcut cu guvernul, după ordonanţele date în decembrie, după ieşirea primului ministru, domnului Vâlcov, secretarul de stat al Secretariatului de Stat /…/ că la 1 ianuarie toţi revoluţionarii se pun în drepturile Legii 241, pe 30, cu două ore înainte de încetarea activităţii instituţiilor de stat, deoarece 31 era o zi liberă, apare Ordonanţa nr.95, care suspendă tot, se doreşte aducerea unei modificări la Legea 241, deci apariţia unei alte categorii de revoluţionari, alte certificate. Au trecut 25 de ani şi considerăm că acest lucru nu mai e necesar, fapt pentru care cerem demisia primului ministru, demisia secretarului de stat Adrian Sanda, cât şi repunerea imediat în vigoare a Legii 241.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie