Distribuitorii săptămânalului satiric „Charlie Hebdo” din Franţa au declarat că vor tipări 3 milioane de copii ale revistei de acum înainte, după atacul comis săptămâna trecută la redacţia ziarului, unde au fost ucişi mai mulţi dintre caricaturiştii faimoşi ai Franţei.
Coperta următoarei ediţii a revistei „Charlie Hebdo” va conţine, sub cuvintele „Totul este iertat”, o caricatură în care profetul Mohamed, cu o lacrimă vizibilă în ochi, ţine un semn pe care scrie „Je suis Charlie!”, slogan utilizat pentru a exprima sprijinul faţă de revistă şi jurnaliştii ucişi săptămâna trecută.
Autorităţile din Franţa au declarat că ameninţarea teroristă este încă extrem de prezentă la Paris, motiv pentru care au fost mobilizaţi aproximativ 18.000 de militari şi poliţişti care vor asigura securitatea zonelor centrale şi aglomerate ale capitalei franceze, punctele-cheie ale transportului în comun şi unele obiective, printre care se numără şi şcolile evreieşti. Au fost conectate camere de luat vederi suplimentare.
De asemenea, autorităţile franceze au anunţat că au mobilizat 5.000 de forţe de securitate care vor asigura paza şi protecţia şcolilor evreieşti de pe teritoriul Franţei.
Radio Chisinau – 13 ianuarie