Comisia Europeană recunoaşte că există un pericol real de atentate teroriste în Europa, dar îndeamnă la precauţie în schimbarea legilor privind securitatea. Miniştrii comunitari de interne, reuniţi ieri, la Paris, au pledat pentru o mai mare implicare în verificarea actelor de călătorie ale cetăţenilor care intră pe teritoriul Uniunii. În acest sens, controalele la frontierele externe vor fi intensificate, după cum a precizat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Natasha Bertaud. Potrivit corespondentului nostru Cerasela Rădulescu, ea a anunţat, în context, că de la 1 februarie va intra în vigoare o nouă metodă de aplicare a sistemului Schengen. Referitor la România şi Bulgaria, care nu aparţin încă spaţiului european de liberă circulaţie, oficialul comunitar a spus că se aşteaptă în continuare un vot în unanimitate la nivelul statelor membre în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de la începutul acestui an.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie)