Secretarul general al NATO este aşteptat în vizită oficială în Bulgaria, la sfârşitul lunii

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua o vizită oficială în Bulgaria, la sfârşitul lunii ianuarie, au transmis surse ale Alianţei. Una dintre problemele pe care Stoltenberg le va aborda cu autorităţile bulgare va fi angajamentul pe care Bulgaria şi l-a asumat la summit-ul NATO, de a creşte treptat bugetul militar până la 2% din PIB, angajament pe care nu l-a respectat în bugetul pe anul acesta. După ce în Bulgaria sunt aşteptaţi, săptămâna aceasta, secretarul de stat american, John Kerry, şi şeful diplomaţiei britanice, Philip Hammond, Ministerul Afacerilor Externe de la Sofia a precizat că vizitele diplomaţilor de rang înalt au fost planificate înainte de evenimentele de la Paris.

www.novinite.bg – 13 ianuarie