Preşedintele României a declarat că a ajuns la un consens politic cu privire la sporirea cheltuielilor pentru apărare, având în vedere că, după anexarea Crimeii de către Rusia, Europa se confruntă cu „cele mai grave probleme de securitate” de la sfârşitul „războiului rece”.
Situată pe locul al doilea printre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, ţara va ajunge ca, până în anul 2017, să îşi sporească cheltuielile pentru apărare, ele urmând să reprezinte cel puţin 2% din PIB. Klaus Iohannis a făcut această declaraţie în cursul unei alocuţiuni rostite la Bucureşti, după întâlnirea avută cu membri ai coaliţiei de guvernământ şi ai opoziţiei.
România, care are o frontieră comună cu Ucraina şi a trimis trupe în Afganistan în calitate de membră a NATO, îşi micşorase cheltuielile pentru apărare din dorinţa de a-şi reduce deficitul bugetar în urma crizei financiare din 2008. Mărirea va aduce cheltuielile din domeniu la pragul minim recomandat de Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic, care se grăbeşte astfel să riposteze în faţa Rusiei.
„O ţară a recurs la forţă pentru a-şi redesena frontierele şi toate aceste evenimente grave au loc în imediata noastră vecinătate, aşa că nu le putem ignora”, a spus Iohannis. „Respectul pe care îl arătăm militarilor noştri şi cuvintele frumoase, pe care le rostim la diverse ceremonii, nu pot compensa lipsa dotării”.
„Mâine, partidele politice vor semna un acord oficial cu privire la cheltuielile pentru apărare”, declarase cu o zi în urmă premierul Victor Ponta la Bucureşti. România, care, în anul 2015, urmăreşte să ajungă la un deficit bugetar reprezentând 1,8% din PIB, intenţionează să ceară Comisiei Europene permisiunea de a-şi reduce procentul pentru a putea să aloce banii necesari achiziţionării unei aparaturi militare moderne şi a unor avioane de luptă noi.
Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat România şi Polonia pentru că au permis Statelor Unite să amplaseze un scut antirachetă pe teritoriul lor. Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Joe Biden, în România, acest sistem va funcţiona la Deveselu, o localitate din sudul ţării, fiind de aşteptat ca el să intre în funcţiune în a doua jumătate a acestui an cu mobilizarea a 500 de militari americani.
BLOOMBERG (SUA, 13 ianuarie 2014)
Articol de Andra Timu
Traducerea: Alexandru Danga