Premiere auto ale Salonului de la Detroit

Pasionaţii de autoturisme şi-au dat întâlnire în Statele Unite, la Detroit. Este primul eveniment major de profil al anului 2015.
Evenimentul are lor într-un moment în care piaţa auto americană cunoaşte o revenire notabilă şi, odată cu ea, şi cifrele de afaceri ale constructorilor naţionali. Anii de criză – scrie agenţia France Press – par a fi de domeniul trecutului. În acest context maşinile de mici dimensiuni şi berlinele, care începuseră să câştige teren şi dincolo de ocean, par a cădea în dizgraţie în favoarea modelelor 4×4 de oraş, mult mai scumpe şi mult mai gurmande. Dar, nu-i aşa, ce mai contează dacă recesiunea nu mai bate la uşă, iar benzina se ieftineşte de la o zi la alta, iar cifrele sunt cifre. Anul trecut americanii au cumpărat 16,5 milioane de vehicule, cu aproape 6% mai mult decât în 2013, apropiindu-se foarte mult de vânzările anilor dinainte de criza economică.

Ford prezintă noul model GT, o maşină super sportivă construită din materiale  compozite, cu scaunele pasagerilor modelate din fibră de carbon. O herghelie de 600 de cai putere se ascunde sub capotă. Volkswagen propune noul său concept SUV denumit Cross Coupe GTE, cu care speră să se impună pe acest segment al pieţei americane. Sistemul de propulsie este hibrid, atât electric, cât şi cu carburant convenţional. Dacă germanii visează la cucerirea pieţei americane, General Motors vrea să debarce în Europa, iar Buick Cascada este vârful de lance.

Este primul Buick decapotabil din  ultimii 25 de ani: o maşină de lux, cu patru locuri, dar nu foarte scumpă – spun constructorii. Un model care a acaparat atenţia publicului şi a reprezentanţilor media din întreaga lume este noua Honda NSX, un alt bolid dotat cu un sistem de propulsie de 550-600 de cai putere. Este vorba despre un motor biturbo V6 cuplat la un sistem de propulsie hibrid. Mercedes a adus la Detroit noul SUV GLE, combinaţie dintre GL şi clasa E şi rivalul principal pentru BMW X6. Dar nu este singura surpriză pregătită de Mercedes. În competiţie a intrat şi a doua generaţie a SUV-ului german Porsche Cayenne, care are din nou versiunea de top turbo S. Alte noutăţi: Jaguar F-Pace, primul SUV al companiei britanice, conceptul Infiniti Q60, Lexus GS F, Volvo S60 Cross Country şi Audi Q3 facelif.

Pe aceste, şi multe altele, le puteţi admira şi analiza pe site-urile de specialitate sau pe viu, dacă vă grăbiţi, chiar la Detroit, până pe 25 ianuarie. În sfârşit, să nu uit, circa 60 de jurnalişti auto din SUA şi Canada au ales Golf-ul 7 şi Ford F-150 Pickup drept maşinile anului în Statele Unite.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 ianuarie)


Foto: Newspress