Deputaţii Parlamentului European s-au adresat autorităţilor ucrainene cu apelul de a-şi concentra atenţia asupra reformelor interne, iar procesul privind aderarea la NATO să fie analizat, mai târziu, în cadrul unui referendum naţional, se menţionează în rezoluţia Parlamentului European privind situaţia din Ucraina. Documentul are un caracter de recomandare şi nu este obligatoriu de îndeplinit. Parlamentul European sprijină poziţia preşedintelui Petro Poroşenko, potrivit căreia Ucraina trebuie acum să se concentreze pe reformele politice, economice şi sociale” – se menţionează în textul rezoluţiei PE. „Aderarea la NATO este o chestiune care trebuie hotărâtă de către cetăţeni în cadrul unui referendum naţional într-o perspectivă mai îndepărtată” – sunt convinşi parlamentarii europeni.
(www.itar-tass.com – 15 ianuarie)