Muzeul Național de Istorie a României – Un nou început
Miercuri, 14 ianuarie 2014, Romfilatelia a participat la evenimentul Muzeul Național de Istorie a României – Un nou început, dedicat Zilei Culturii Naționale.
Manifestarea a avut loc în spațiul primitor al Muzeului Național de Istorie a României și s-a bucurat de prezența E.S. Dl. Klaus Werner Iohannis, Președintele României, Ioan Vulpescu, ministrul Culturii, parlamentari, deputaţi, membri ai comisiei de cultură din Parlament, oameni de cultură, precum și reprezentanți mass-media.
Directorul general al Muzeului Național de Istorie a României și moderatorul evenimentului,
dl. Ernest Târnoveanu Oberländer, a deschis seria alocuțiunilor, fiind urmat de discursul Președintelui României, de cel al ministrului Culturii și al directorului general Romfilatelia.
Marcând pentru prima dată Ziua Culturii Naționale, în calitate de șef al statului, E.S. Președintele Klaus Iohannis a menționat că Muzeul Național de Istorie a României, este „locul din centrul Capitalei ce semnifică în cel mai înalt grad temeinicia statului român din punct de vedere al culturii și al istoriei”, fiind „depozitarul Tezaurului istoric și al mărturiilor fundamentale ale țării”.
Evenimentul s-a organizat în contextul Zilei Culturii Naționale, sărbătorită la 15 ianuarie, marcând simbolic un nou început, nu doar din prisma reorganizării Muzeului Național de Istorie a României, ci fiind și un nou început în seriile și evenimentele filatelice ale anului 2015.
Așa cum a afirmat directorul general al Romfilatelia, dna. Cristina Popescu, filatelia românească a marcat Ziua Culturii Naționale „printr-un produs filatelic special, un întreg poștal dedicat Muzeului Național de Istorie a României – Un nou început, instituție al cărei tezaur s-a regăsit în patrimoniul filatelic încă din 1971.”
Realizat într-o manieră grafică și artistică deosebită, întregul poștal reproduce elemente din istoria poporului român, precum o brățară dacică de aur de la Sarmizegetusa Regia și un fragment din Columna lui Traian. Sigla muzeului și timbrul înfățișând clădirea acestuia întregesc conceptul plicului de corespondență.
În încheierea alocuțiunii, directorul general al Romfilatelia a precizat că societatea își va continua activitatea de promovare pe marca poștală românească, simbol național și însemn de stat, a celor mai reprezentative tematici pentru țara noastră: „Vom continua să emitem mărci poștale pentru a ne aminti și a aminti celor care vin după noi de acest minunat simbol care marchează evenimente, tradiții, personalități, care fac parte din identitatea poporului român.”
De asemenea, șeful statului a ținut să facă o scurtă completare înainte de a prezenta oficial produsul filatelic: „Înainte să semnez îmi face mare plăcere să spun că nu este prima dată când semnez o astfel de ediție cu ocazie specială, prima a fost cu ocazia Capitalei Culturale Europene în 2007 și dacă acest proiect al nostru, Centenarul României Moderne, va deveni realitate, ne vom aminti cu mare plăcere de acest moment.”
În încheierea evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale, E.S. Dl. Klaus Werner Iohannis, Președintele României, împreună cu directorul Muzeului Național de Istorie a României, au semnat panoul filatelic realizat cu această ocazie, iar șeful statului a ștampilat întregul poștal emis de Romfilatelia.