Cercetători de la Universitatea din Utah, Statele Unite, au dat publicităţii rezultatele unui studiu aprofundat realizat timp de doi ani pe cobai, care arată că fructoza are efecte toxice mai mari decât zahărul, mai ales în cazul femelelor.
„Acesta este cel mai consistent studiu realizat până în prezent care demonstrează că există o diferenţă a acţiunii pe care o are fructoza comparativ cu zahărul, cel puţin în cazul femelelor”, afirmă profesorul de biologie Wayne Potts, autor principal al lucrării care urmează să apară în luna martie a acestui an în Jurnalul American de Nutriţie.
Siropul de porumb cu o concentraţie mare de fructoză folosit în doze cu proporţii similare celor ingerate de oameni a afectat atât reproducerea cât şi durata de viaţă a şoarecilor. Efectele zahărului şi ale fructozei au fost similare asupra cobailor de gen masculin, toxicitatea lor fiind la fel de crescută în ceea ce priveşte rata de supravieţuire, reproducerea sau teritorialitatea.
Zahărul şi siropul de porumb, întâlnite în majoritatea alimentelor procesate, conţin doze asemănătoare de fructoză şi glucoză, dar în cazul siropului de porumb acestea se constituie în molecule separate, numite monozaharide. În cazul zahărului clasic rafinat (sucroză sau zaharoză), aceste molecule sunt legate, formând un compus dizaharid.
Profesorul Potts spune că o dezbatere publică pe tema riscurilor fructozei şi a zahărului este importantă, „pentru că proliferarea sindromului diabetico-metabolic şi al obezităţii a coincis cu creşterea consumului de zahăr rafinat, dar nu numai, ci şi cu cel de sirop de porumb, care acum reprezintă jumătate din zaharurile ingerate de populaţie”.
Autorii studiului spun că reducerea consumului de fructoză a devenit la fel de importantă ca şi cea de zahăr.
Rezultatele studiului de 2 ani pe cobai au arătat că femelele hrănite cu sirop de porumb în proporţie de 25% din totalul caloriilor ingerate au murit de două ori mai repede decât cele care au urmat aceeaşi dietă, dar care conţinea zahăr. De asemenea, femelele hrănite cu fructoza din sirop de porumb au dat naştere unui număr de pui cu 26% mai mic.
Impactul asupra subiecţilor de gen masculin a fost de două ori mai scăzut, iar cercetătorii spun că explicaţia ar putea ţine de metabolismul diferit. Femelele au nevoie de un nivel crescut de energie, pentru că în ziua în care dau naştere puilor ele se reproduc imediat din nou, aşadar îşi hrănesc o serie de pui în timp ce sunt gestante cu următoarea.
Un aspect este însă foarte interesant: zahărul se descompune în fructoză şi glucoză înainte de a fi absorbit de organism, aşadar structura sa chimică devine similară cu cea a monozaharidelor din siropul de porumb. Ceea ce determină un efect diferit nu poate fi explicat foarte clar, dar ţine probabil, spun oamenii de ştiinţă, de procesele care au loc înaintea absorbţiei, înainte ca substanţele să ajungă în sânge, ficat sau creier. Ipoteza cu care lucrează cercetătorii este legată de bacteriile prezente în intestin în urma ingerării de fructoză sau zahăr. O substanţă facilitează se pare dezvoltarea mai multor bacterii în flora microbiană decât cealaltă, ceea ce ar putea explica asimilarea diferită.
Sursa: Site-ul Universităţii din Utah – www.utah.edu
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă