În Grecia, două bănci au cerut acces la facilitatea de urgenţă a Băncii Centrale de la Atena, din cauza retragerilor masive de capital din partea populaţiei. În ultima perioadă, tot mai mulţi greci îşi retrag banii din bănci pentru că se tem să nu-i piardă, în contextul în care alegerile anticipate de la 25 ianuarie ar putea aduce la putere stânga radicală, opusă politicii de austeritate. Transmite corespondentul RRA la Atena, Monica Chihaia.
Reporter: Cererile de acces la linia de finanţare pentru situaţii de urgenţă, înaintată astăzi de cele două instituţii bancare, la recomandarea Băncii Greciei, însumează peste cinci miliarde de euro. Măsura vine, într-adevăr, pe fondul majorării retragerilor de depozite, după anunţarea anticipatelor, dar şi ca urmare a faptului că băncile elene au fost chemate să investească masiv în propriile titluri de stat. Finanţarea solicitată nu va putea fi acordată însă fără aprobarea prealabilă a Băncii Centrale Europene, care este de aşteptat să se pronunţe în cursul săptămânii viitoare. De altfel, necesarul de lichiditate este asigurat în mod normal de BCE. În ultimele luni, împrumuturile băncilor geceşti de la Banca Centrală Europeană au crescut cu câteva procente până la 45 de miliarde de euro. Se estimează că linia de finanţare pentru situaţii de urgenţă a Băncii Greciei ar urma să fie apelată şi de alte instituţii bancare locale. Motivul, acelaşi: clienţii se tem de posibilele consecinţe ale victoriei stângii radicale în alegerile din 25 ianuarie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie