PORTRET: ASR Principesa Moştenitoare Margareta sărbătoreşte 25 de ani de la întoarcerea în România

18 ianuarie 1990 - foto: Casa Regală
18 ianuarie 1990 – foto: Casa Regală

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a sosit pentru prima dată la Bucureşti în ziua de 18 ianuarie 1990, însoţită de sora ei mai mică, Principesa Sofia. Au trecut douăzeci şi cinci de ani de la reîntoarcerea în ţară a Familiei Regale.

În această săptămână, Principesa Sofia vine la Bucureşti pentru a fi alături de sora ei mai mare, la aniversarea unui sfert de veac de la clipa în care au păşit pe pământul ţării lor pentru prima oară.

Duminică, 18 ianuarie, la ora 18:00, Ateneul Român va găzdui un concert de gală. Principesa Moştenitoare şi Principele Radu vor fi, cu această ocazie, înconjuraţi de Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae şi, în calitate de invitat special, Principele Lorenz al Belgiei. Vor fi prezenţi la eveniment 750 de invitaţi din România şi din Marea Britanie, SUA, Franţa, Elveţia, Belgia, Rusia, Olanda, Spania, personalităţi care au stat alături, încă de la prima oră, de Familia Regală a României şi au susţinut idealurile şi proiectele ei.

Seara de 18 ianuarie se va încheia cu un dineu oficial găzduit la Palatul CEC, la care vor lua parte 200 de invitaţi, personalităţi din străinătate, dar şi reprezentanţi ai tuturor domeniilor societăţii româneşti care au susţinut Familia Regală în ultimii 25 de ani.

Titluri, ranguri şi onoruri deţinute de Principesa Margareta

Octombrie 2012, la nunta Principelui Moştenitor al Luxemburgului Foto: RPE-Albert Nieboer / NETHERLANDS OUT
Octombrie 2012, la nunta Principelui Moştenitor al Luxemburgului Foto: RPE-Albert Nieboer / NETHERLANDS OUT

26 martie 1949 – 31 decembrie 2007: Alteţa Sa Regală Margareta, Principesă a României, Principesă de Hohenzollern

31 decembrie 2007 – 10 mai 2011: Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Principesă de Hohenzollern, Custode al Coroanei României

10 mai 2011 – prezent: Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Custode al Coroanei României

Principesa Margareta a României, fostă Principesă de Hohenzollern-Sigmaringen este prima fiică a fostului suveran Mihai I al României şi a soţiei sale, principesa Ana de Bourbon-Parma. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. A fost botezată în credinţa ortodoxă de către Prinţul Filip, Duce de Edinburg, rudă a familiei regale elene, principe consort al Reginei Elisabeta a II-a.

În 1997, regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale de România. Nu are copii. Potrivit ultimei constituţii democratice a României, cea din 1923, care stabilea succesiunea după legea salică, principesa Margareta şi surorile sale nu ar fi putut succede la tronul României.

La 30 decembrie 2007, exact în momentul în care s-au împlinit 60 de ani de la abdicarea forţată a M.S Regelui, moment petrecut la Palatul Elisabeta în 1947, regele Mihai a desemnat-o pe principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de „Principesa Moştenitoare a României” şi de „Custode al Coroanei României“, printr-un act care, în timpul formei de guvernământ republicane şi în absenţa aprobării Parlamentului Regatului României, are o însemnatate eminamente simbolică.

Cu aceeaşi ocazie, regele Mihai a cerut instituţiei Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea română şi legislativul vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe din acel moment la aplicarea legii salice de succesiune care era în vigoare atunci când a abdicat: din bărbat în bărbat, prin ordinul de primogenitură şi cu excluziunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. De asemenea, în noul Statut al Casei Regale a României se precizează neapartenenţa descendenţilor ilegitimi ai regelui Carol al II-lea al României, pe orice latură colaterală, la linia de succesiune a tronului României şi excluderea acestora din Casa Regală a României, ei neputând să revendice privilegii, apelative, titluri, sau ranguri regale.

La 10 mai 2011, Regele Mihai anunţa ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile „Hohenzollern-Sigmaringen”, respectând astfel decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României.

În anul 2008, Principesa a trăit, alături de părinţii ei şi de Principele Radu, două momente emoţionante: întoarcerea Majestăţii Sale Regelui Mihai la Castelul Peleş, dupa 60 de ani şi ”Nunta de Diamant” a Regelui Mihai şi Reginei Ana.

Tiara regală din diamante şi platină

Regina Ana, purtând tiara la nunta regală - Foto: Casa Regală
Regina Ana, purtând tiara la nunta regală – Foto: Casa Regală

Tiara cu simboluri greceşti a Casei Regale a României a aparţinut în primă etapă prinţesei Victoria Melita de Saxa-Coburg-Gotha, sora reginei Maria a României, fiind dăruită acesteia de către al doilea său soţ Marele Duce Kirill al Rusiei. După colapsul familiei imperiale ruse, Victoria Melita a fost nevoită să işi vândă bijuteriile printre care şi această tiară din diamante si platină.
Regina Maria a României, o fină colecţionară de bijuterii, a încercat să o ajute cumparându-i o parte din bijuterii, inclusiv tiara, pentru a i-o dărui prinţesei de Coroană Elena (viitoare regină-mamă Elena). Multe dintre bijuteriile regale ale României au fost vândute în timpul comunismului, însă tiara reginei Elena a fost transmisă mai departe către principesa Ana de Bourbon-Parma, viitoare regină a României, care a purtat-o la nunta cu regele Mihai I de la Atena din 10 iunie 1948 ce a avut loc la Palatul Tatoi din Grecia.
Tiara a fost transmisă Principesei Moştenitoare Margareta, care o poartă la evenimentele oficiale şi de fiecare dată când protocolul o cere.

Copilărie departe de ţară, vacanţe alături de Prinţul Charles

Familia regală în 1950 - Foto: Casa Regală
Familia regală în 1950 – Foto: Casa Regală

Principesa Margareta a României se naşte la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949. Este prima fiică a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai Romaniei. S-a născut în exil, după ce Regele Mihai a fost obligat să abdice în 1947.

Principesa Margareta îşi petrece copilăria în Marea Britanie şi Elvetia, o copilarie simplă, fericită. Este înconjurată de afecţiunea părinţilor, a bunicii sale, Regina Mamă Elena şi a celor patru surori: Elena, Irina, Sofia, Maria.

În vara anului 1952, pe când avea vârsta de trei ani, a avut loc la Castelul Balmoral întâlnirea Principesei Margareta cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În copilărie, Principesa Moştenitoare obişnuia să-şi petreacă vacanţele avându-i ca parteneri de joacă pe Prinţul Charles al Marii Britanii şi pe sora acestuia, Prinţesa Anne, care erau de vârstă apropiată.

Copil fiind, Principesa Margareta petrece de asemenea lungi perioade în Italia, la Regina Mamă Elena şi multe vacanţe în Danemarca, la bunicii din partea mamei. Florenţa şi Danemarca vor rămâne locurile copilăriei pentru care va păstra cele mai frumoase amintiri.

Principesa Margareta află despre România din povestirile tatălui şi bunicii sale sau din fotografii. „Am descoperit o lume întreagă cu ea”, spune Principesa Margareta despre bunica mult iubită.

”Regina Elena a fost ghidul meu spiritual, mentorul meu, steaua călăuzitoare. Ea m-a învaţat multe despre viaţă, mi-a deschis ochii către tot ce este frumos şi bun pe lume”.

O impresionează de fiecare dată solemnitatea momentului în care Regele transmite de Anul Nou un mesaj pentru ţară la Radio Europa Liberă.

Primul lucru pe care îl învaţă în limba română este rugăciunea ”Tatăl Nostru” pe care Regele Mihai o spunea fiicelor sale seară de seară, înainte de culcare.

„Aveam în jur de 10 ani, Elena avea 8 ani şi Irina 6 când am înţeles că sunt probleme financiare. Am constituit o delegaţie şi-am mers la părinţi. I-am rugat să ne asculte, că avem ceva de spus: „Poate nu mai mergem la şcoală dacă vă ajută să faceţi economii!”.  Ne-au răspuns că pot să se descurce.”

Pasiune pentru filosofie, studii de sociologie medicală

Principesa Moştenitoare Margareta urmează şcoala în Italia, Elveţia, apoi în Marea Britanie, la un internat. Întorcându-se în Elveţia la vârsta de 14 ani, urmează Liceul Francez unde se îndrăgosteşte de filosofie, după cum afirma însăşi Principesa, fiind una din materiile preferate în timpul liceului. După terminarea liceului, susţine Bacalaureatul Francez iar apoi petrece un an în Italia, alături de bunica sa, Regina Mamă Elena, în frumoasa reşedinţă a acesteia de lângă Florenţa, la Vila Sparta. Regina Elena o încurajează să meargă la Universitatea din Edinburgh.

„În studenţie, am lucrat într-un magazin de haine, am cules şi mere, toamna, la ferme. Am lucrat la o agenţie de turism unde luam interviuri turiştilor pentru reviste. Am lucrat şi într-un spital de bătrâni – asta era mai dificil. Am predat sociologia.”

După absolvirea Universităţii din Edinburgh, unde obţine, în 1974, licenţa (M.A.) în Sociologie, Ştiinte Politice şi Drept Public Internaţional, a lucrat într-un număr de universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi politici de sănătate publică, ulterior participând într-un program de cercetare coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătaţii, concentrat pe elaborarea de recomandări de politici de sănătate şi proiecte de sănătate preventivă.
În 1983 s-a mutat la Roma şi s-a alăturat Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU, unde, ca membră a echipei proiectului Zilei Mondiale a Alimentaţiei, a lucrat la o campanie de promovare în masă a programelor de agricultură, nutriţie şi eradicare a sărăciei. Trei ani mai târziu s-a alăturat Fondului Internaţional de Dezvoltare a Agriculturii.

Viaţa privată: Radu Duda şi Gordon Brown

S-a căsătorit pe 21 septembrie 1996, la Lausanne, cu Radu Duda, cunoscut din 2007 ca „ASR Principe al României”,  viitor „principe Consort al României“, şi care, începând din 1999, o reprezintă în public pe principesă şi pe membrii familiei regale, cel mai adesea singur.

Foto: Casa Regală
Foto: Casa Regală

Căsătoria Alteţelor lor a fost oficiată de Mitropolitul ortodox Damaskinos al Elveţiei, care participase şi la nunta Reginei Ana şi a Regelui Mihai din 1948, pe când era un tânăr diacon. Mitropolitul a participat la toate evenimentele speciale din viaţa familiei regale precum botezul Principesei Margareta şi a surorilor ei, Elena şi Irina, care au avut loc tot în Biserica Ortodoxă Grecească din Lausanne. Acesta este şi locul unde a avut loc înmormântarea Reginei-Mamă Elena a României.

În tinereţea ei, la Universitatea din Edinburgh, principesa Margareta a avut o relaţie cu Gordon Brown, liderul Partidului Laburist britanic:

„A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă“.( „Profilul lui Gordon Brown” (în engleză), The Guardian, 6 martie, 2001)

Din 2001, Principesa Margareta şi Principele Radu ai României locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti şi îşi desfaşoară angajamentele publice în capitală, în ţară şi în străinătate.

Fundaţia „Principesa Margareta a României”, de 25 de ani în slujba cauzelor umanitare

Imediat după momentul decembrie 1989, Principesa Moştenitoare Margareta, alături de sora Sa, Principesa Sofia, expediază în ţară medicamente, alimente, haine şi alte ajutoare de urgenţă pentru românii răniţi şi aflaţi în nevoie.

Pe 18 ianuarie 1990, Principesa Moştenitoare, însoţită de Principesa Sofia, ajung la Bucureşti, punând pentru prima dată piciorul pe pământ românesc, după mai bine de 40 de ani de exil. În cele 8 zile cât au stat în România principesele au vizitat spitale, orfelinate, case de bătrâni, sate distruse si monumente în ruină şi află de drama zecilor de mii de copii închişi în cele 600 de orfelinate ce trăiau in condiţii mizere şi fiind infestaţi cu virusul HIV. După vizita din ianuarie 1990 Principesa Margareta, şocată de atrocităţile comise de regimul comunist, lansează numeroase apeluri internaţionale prin care cere ajutorarea României.

În 1990, pe 9 august, la Versoix, împreună cu regele Mihai, principesa Margareta pune bazele Fundaţiei Principesa Margareta a României. Vizitele devenind din ce în ce mai frecvente, fac ca la 23 aprilie 1991 să se înfinţeze prima filială cu sediul la Bucureşti, pentru a coordona mai uşor proiectele desfăşurate exclusiv în România.

Din comitetul de onoare făceau parte personalităţi ca Eugen Ionescu, Yehudi Menuhin, Ileana, Principesă a României, Principesa Irene a Greciei, Principesa Sofia fiind vicepreşedinte. De-a lungul timpului personalităţi de renume s-au alăturat Fundaţiei acordând înaltul lor patronaj, printre care Ilie Năstase, Fanny Ardant, Nelly Miricioiu, Frédéric Mitterrand.

Foto: www.fpmr.ro
Foto: www.fpmr.ro

Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non profit. În prezent activă în 6 ţări (România, Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Belgia şi SUA). Activitatea principală a birourilor din Geneva, Londra, Paris, Bruxelles şi New York constă în crearea de parteneriate locale şi atragerea de fonduri pentru proiectele implementate în România, prin intermediul cererilor de finanţare şi a evenimentelor de strângere de fonduri.

Până în 2006, Fundaţia Principesa Margareta a României atrăsese peste 5 milioane de euro, bani prin care a contribuit la dezvoltarea societăţii civile din România.

La nivelul anului 2012, peste 11 milioane de euro au fost investite pentru oamenii nevoiaşi din România prin intermediul fundaţiei, aproximativ 174.000 de vârstnici, 25.000 de copii, 2.800 de familii aflate în situaţii dificile beneficiind de aceşti bani.

„Privesc în urmă cu gratitudine spre toţi cei care au format familia de un sfert de secol a fundaţiei noastre. Ei, toţi, împreună, dau un nepreţuit exemplu de responsabilitate, altruism şi spirit civic lumii de astăzi.”  a declarat zilele trecute Principesa Margareta, într-o scrisoare publicată pe site-ul fundaţiei care îi poartă numele.

Personalitate

Principesei Margareta îi plac filmele, lectura, fotografia. Iubeşte animalele, este pasionată de decoraţiuni interioare, de bucătaria italiană. Îi place înotul şi, în general, preferă sporturile de vară. A practicat în tinereţe echitaţie, tenis şi hockey. Îi plac oamenii ”care spun adevărul, se poartă cu naturaleţe şi nu încearcă să flateze”. Se simte tânără şi este la fel de activă ca întotdeauna. De altfel, aşa este privită de toţi cei care au avut ocazia să o cunoască.

Surse: Site-ul Familiei Regale a României(www.familiaregala.ro), site-ul Fundaţiei Principesa Margareta a României (www.fpmr.ro), www.jurnalul.ro, www.cotidianul.ro, www.adevarul.ro, www.theguardian.com

Documentarea: Bianca Ioniţă