Angajatul unei bănci din Bucureşti este suspectat de furtul a peste 500 de mii de lei din contul unui client

Angajatul unei bănci din Bucureşti este suspectat de furtul a peste 500 de mii de lei din contul unui client. În acest caz procurorii şi poliţiştii direcţiilor de crimă organizată anunţă că au făcut astăzi mai multe percheziţii în judeţul Ilfov şi la Ploieşti. Angajatul băncii este acuzat de infracţiuni informatice. El ar fi solicitat în numele clientului emiterea unui nou dispozitiv electronic de generarea a codurilor unice pentru tranzacţii, apoi ar fi efectuat trei transferuri dintre care unul de peste 300 de mii de lei pentru a plăti o maşină de lux care a intrat în posesia lui pe baza unor acte de împuternicire false.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 ianuarie)