Angela Merkel va fi primită de autorităţile ungare în calitate de prietenă a Ungariei – a afirmat Zoltán Balog, ministrul ungar pentru resurse umane. Zoltán Balog a dat o declaraţie postului Inforádió, cu prilejul Zilei Memoriale a Deportării şi Expulzării Germanilor din Ungaria, în legătură cu apropiata vizită a cancelarului german la Budapesta. Ministrul ungar a precizat că în cursul vizitei cancelarului german în capitala ungară ar putea fi abordate teme precum conflictul ruso-ucrainean, dependenţa energetică şi politica de imigrări. Zoltán Balog a opinat că în privinţa chestiunilor importante nu există diferenţe esenţiale între punctele de vedere ale celor ţări. Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale, a declarat vineri postului Radio Kossuth Budapesta că vizita Angelei Merkel înseamnă recunoaşterea cooperării eficiente între cele două ţări. Guvernul ungar respinge principiul vinei colective – a afirmat ministrul resurselor umane, la Dunabogdány. Expulzarea şi declararea vinei colective reprezintă cea mai teribilă josnicie a istoriei – a spus ministrul pentru resurse umane. Ministrul a accentuat că este de neconceput, dar totuşi se întâmplă ca oamenii să fie ucişi, alungaţi, din motive religioase, rasiale. Zoltán Balog a amintit totodată că 2015 este anul prieteniei ungaro-germane. La 17 decembrie 2013, Parlamentul ungar a declarat ziua de 19 ianuarie ca fiind Ziua Memorială a Deportării şi Expulzării Germanilor din Ungaria, amintind că în 1946, în această zi a părăsit Ungaria prima garnitură de tren cu locuitori germani expulzaţi din această ţară.
(www.inforadio.hu – 19 ianuarie)