Miniştrii de externe din Uniunea Europeană discută la Bruxelles despre o intensificare a cooperării pentru combaterea terorismului şi a ameninţărilor jihadiste, în prima lor reuniune după atacurile din 7 ianuarie de la Paris. Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a afirmat că este nevoie de o alianţă la nivel internaţional care să includă şi naţiunile musulmane şi de o mai bună coordonare între statele membre ale Uniunii Europene. O atenţie deosebită va fi acordată riscului pentru securitate pe care îl reprezintă europenii cu opinii radicale care au călătorit în ţări precum Irak sau Siria. Tot astăzi, miniştrii de externe au decis să conteste hotărârea instanţei europene prin care mişcarea palestiniană Hamas a fost scoasă de pe lista Uniunii Europene a organizaţiilor teroriste. Ca urmare a recursului depus de Uniune, efectele hotarârii sunt suspendate până la o nouă decizie definitivă pronunţată de Curtea de Justiţie. De asemenea, miniştrii au decis să studieze remedierea pe viitor a situaţiilor în care ar putea fi anulate măsurile sale autonome de combatere a terorismului, ne-a relatat corespondenta noastră Cerasela Rădulescu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 ianuarie, ora 13:12)