Preşedintele Klaus Iohannis va vizita Republica Moldova imediat după instalarea noului guvern

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita Republica Moldova imediat după instalarea noului guvern. El a discutat astăzi la telefon cu omologul său, Nicolae Timofti, cu care a căzut de acord că „în prezent” nu sunt întrunite condiţiile pentru o vizită a şefului statului român în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la Bucureşti, Klaus Iohannis i-a spus preşedintelui moldovean că speră că un guvern puternic, reprezentativ şi cu o agendă europeană fermă va putea fi votat „în cel mai scurt timp” de către noul parlament. Negocierile celor trei partide pro-europene de la Chişinău pentru formarea unei coaliţii de guvernământ în Republica Moldova trenează, iar din acest motiv a fost amânată şi prima şedintă a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. În lipsa unui acord cu liberalii moldoveni, reprezentanţii celorlalte două partide pro-europene de la Chişinău, iau în calcul inclusiv sprijinul comuniştilor. Vasile State relatează din Chişinău.

Reporter: După ce s-au întâlnit în câteva rânduri cu comuniştii, săptămâna trecută, democraţii şi liberal-democraţii au continuat negocierile cu liberalii pentru formarea unei alianţe de guvernare. Runda de discuţii din această seară nu s-a soldat cu rezultate, astfel că părţile urmează să aibă o nouă întâlnire peste o zi. Între timp, liberalii susţin că partenerii europeni ai Republicii Moldova nu ar agrea o guvernare la care să participe şi Partidul Comuniştilor. Prim vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă: Noi nu după funcţii am venit în această guvernare. Noi vrem o guvernare echitabilă, făcută corect, potrivit regulilor europene, cu un acord ca în Germania, cu modalităţi echitabile de repartizare a poziţiilor pentru că o justiţie controlată politic este egal cu falimentul oricărei integrări europene.

Reporter: Tergiversarea creării coaliţiei de guvernare a condus la amânarea primei şedinţe a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Tot din acelaşi motiv şi preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a amânat vizita în Republica Moldova pe care urma să o efectueze săptămâna aceasta.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ‘- 19 ianuarie