Relaţiile dintre UE şi Rusia, în atenţia reuniunii miniştrilor de externe de la Bruxelles

Miniştrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene vor examina, la reuniunea de luni de la Bruxelles, relaţiile dintre UE şi Rusia, relatează Agenţia de presă TASS. „Relaţiile dintre UE şi Rusia sunt tema centrală a Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Europene al Uniunii Europene, la nivelul miniştrilor de externe. Miniştrii de externe vor începe activitatea de luni cu discuţii strategice consacrate relaţiilor cu Rusia”, se precizează într-un comunicat remis de UE. Potrivit comunicatului, discuţiile de luni sunt prima etapă în pregătirea dezbaterilor care vor avea loc în cadrul summitului Uniunii Europene din luna martie 2015. Conform unui document intern al UE, prezentat de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, UE va reexamina relaţiile sale cu Rusia şi ar putea relua parţial schimburile comerciale cu Moscova. În textul comunicatului remis se menţionează că orice demers făcut în favoarea Rusiei trebuie să fie în strânsă legătură cu realizarea acordurilor de la Minsk.

(www.rosbalt.ru  – 19 ianuarie)