Top al celor mai periculoase companii aeriene din lume

Moldavian Airlines este una dintre cele mai periculoase companii aeriene din lume, potrivit unui clasament întocmit de site-ul australian de evaluare AirlineRatings.com. În mod surprinzător, Malaysia Airlines, care a înregistrat trei accidente în acest an, nu se regăseşte pe listă. Pe primele cinci locuri ale clasamentului sunt companii aeriene evaluate la cel mult o stea din şapte şi care au interdicţie de zbor în ţările Uniunii Europene. Cea mai periculoasă dintre ele este compania Kam Air din Afganistan. În lista companiilor evaluate cu cel mult trei stele se regăseşte şi Moldavian Airlines, o companie privată din Republica Moldova, care deţine un singur avion. Moldavian Airlines se situează la acelaşi nivel cu operatori din Vietnam, Irak, Kenya şi Tanzania. În pofida celor trei accidente de anul trecut, Malaysia Airlines nu figurează în această listă şi a fost evaluată la cinci stele din şapte posibile, din punct de vedere al siguranţei pasagerilor. La întocmirea clasamentului au fost evaluate 449 de companii aeriene, în funcţie de numărul de accidente înregistrate, de competenţele operaţionale, auditul guvernelor şi bilanţul victimelor. Doar 149 de companii aeriene au obţinut punctajul maxim de şapte stele. Cea mai sigură dintre acestea a fost desemnată compania aeriană naţională din Australia.

(www.publika.md – 18 ianuarie)