Violonista Patrycja Piekutowska, premiată cu distincţia Cannes Classical Award, cântă Brahms la Sala Radio

Carismatica violonistă poloneză Patrycja  Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta, alături de acelaşi ansamblu, în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.
Este prima violonistă din Polonia care a obţinut distincţia supremă la Cannes Classical Award (2008). Se bucură de o frumoasă carieră internaţională atât în Polonia, cât şi în alte 32 de ţări în care a concertat până în prezent, printre care se numără Argentina, Belgia, Canada, China, Danemarca, Franţa, Germania, S.U.A ş.a. A susţinut peste 50 de concerte în America de Sud. A fost invitată să cânte la Carnegie Hall din New York, Teatro Colon din Buenos Aires şi Centrul Naţional de Artă din Beijing.
De această dată, la Sala Radio, Patrycja  Piekutowska va interpreta  „Concertul în re major pentru vioară şi orchestră”, singurul concert de vioară semnat de Brahms. Violonistul Joseph Joachim, căruia Brahms i-a dedicat lucrarea, spunea că acesta este unul dintre cele patru mari concerte pentru vioară ale repertoriului german, alături de cele semnate de Beethoven, Max Bruch şi Mendelssohn.
Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Oroşanu, care a fost apreciat pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scotish, la pupitrul filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a. În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul doi, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca. A dirijat aproape toate orchestrele filarmonicilor şi teatrelor lirice din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România. Este fondatorul orchestrei Kamerata Kronstadt.
În cea de-a doua parte a serii veţi asculta ultima compoziţie semnată de Rachmaninov, compozitorul romantic al secolului XX: „Dansuri simfonice”. Compusă în 1940, prezentată în primă audiţie la Philadelphia în 1941, această lucrare fusese proiectată iniţial sub titlul „Dansuri fantastice”, cuprinzând trei secţiuni – „Ziua”, „Amurgul” şi „Miezul nopţii”. Ulterior, artistul a renunţat la indicaţiile programatice şi a preluat o parte din partitura unui balet neterminat, rezultând lucrarea complexă pe care o veţi asculta la Sala Radio.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

(RADOR -19 ianuarie)