Sindicatele de la Dacia au obţinut marţi creşteri salariale, după mai multe runde de negocieri cu conducerea. Majorările încep de luna aceasta.
Acordul încheiat în urmă cu câteva ore prevede o creştere salarială începând cu luna ianuarie a acestui an în sumă de 150 de lei pentru operatori şi funcţionari, precum şi de 100 de lei pentru personalul TESA din primul nivel de management. Totodată, cele două părţi au mai convenit la o creştere individuală în procent de 1,9%, respectiv 3% pentru personalul TESA din primul nivel, respectiv nivelul mediu de management, dar începând cu luna aprilir. Prima de rezultat pentru anul 2014, graţie rezultatelor bune obţinute de compania de la Mioveni din anul trecut, a fost stabilită la nivelul de 1.410 lei şi va fi plătită în luna mai. În plus, valoarea tichetelor cadou pentru data de 8 martie, respectiv de Crăciun, este în valoare de 70 de lei. De precizat că până azi cele două părţi nu ajunseseră la un acord, reprezentanţii sindicatelor înregistrând conflictul de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, iar concilierea urma să aibă loc mâine. Ar mai fi de precizat că reprezentantul Departamentului Comunicare, doamna Luzia Domnişoru, a declarat în exclusivitate pentru RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI că în aceste condiţii acesta nu va mai alea loc.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 ianuarie)