La mijlocul anului 1941, Preşedintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt a stabilit ca Biroul de Informaţii Externe (U.S. Foreign Information Service – F.I.S.) să înceapă transmisiile radio internaţionale. F.I.S. şi-a stabilit cartierul general la New York şi a început să producă materiale care erau transmise cu ajutorul unor posturi particulare. La 24 februarie 1942, ora 20:15, F.I.S. a transmis primul program către Europa via B.B.C. După terminarea războiului, V.O.A. a fost trecută în subordinea Departamentului de Stat (31 decembrie 1945). Pe 23 septembrie 1954 Postul de radio Voice Of America a fost mutat la Washington D.C., pe Independence Avenue.
Prima emisiune în limba română a fost transmisă la 2 noiembrie 1942. De-a lungul anilor la secţia română au lucrat o serie de personalităţi ale exilului românesc: Şerban “Val” Vălimărescu şi Dimi Popescu (foşti diplomaţi), Florica Vişoianu cu numele de microfon Florica Neculce (soţia fostului ministru de externe Constantin Vişoianu), Mircea Carp, cu numele de microfon Dan Mircescu. De la microfonul postului de radio Voocea Americii au fost transmise către ţară şi informaţii despre Comitetul Naţional Român. Legătura între Vocea Americii – serviciul românesc şi Comitetul Naţional Român şi Adunarea Naţiunilor Europene Captive – A.N.E.C. a fost realizată de către Mircea Carp.
Primele contacte ale Postului de radio Vocea Americii cu Comitetul Naţional Român au fost chiar de la începutul înfiinţării Comitetului Naţional, odată cu venirea în Statele Unite a generalului Nicolae Rădescu. Primul Comitet Naţional a fost condus de generalul Rădescu la împuternicirea regelui Mihai. Din Comitetul Naţional au făcut parte reprezentanţii celor trei partide politice mari româneşti: adică Naţional Ţărănesc, Liberal şi Social-Democrat al lui Titel Petrescu. Erau şi unii independenţi, cum a fost Constantin Vişoianu, ministrul de Externe, care se bucura foarte mult de aprecierea regelui. Comitetul Naţional Român a fost recunoscut de autorităţile americane, fie că la preşedinţie a fost generalul Rădescu sau Constantin Vişoianu. Autorităţile americane considerau că factorul constituţional care are un cuvânt de spus în această privinţă era regele Mihai.
Radio Vocea Americii era postul guvernului american, deci acest post de radio nu le stătea cu totul la dispoziţia celor exilaţi. Se transmiteau mesajele de Anul Nou ale regelui Mihai sau ale generalului Rădescu, mai târziu ale lui Constantin Vişoianu, următorul preşedinte al Comitetului
Naţional. Aceste mesaje erau transmise în mod regulat de Postul de radio Vocea Americii. Pentru noi era o datorie normală ca să ţinem legăturile cu Comitetul Naţional Român, cu Adunarea Naţiunilor Europene Captive – A.N.E.C., un fel de Naţiunile Unite din care făceau parte reprezentanţii comitetelor naţionale ungar, bulgar, polon, român, ţările baltice. La Naţiunile Europene Captive aveam un mare susţinător în Brutus Coste care era secretar general. Brutus Coste fusese în timpul războiului însărcinatul cu afaceri al României la Washington. Eu făceam legătura între Vocea Americii – serviciul românesc – şi Comitetul Naţional Român şi A.N.E.C.. Ei îmi dădea întotdeauna interviuri sau un material pentru radiodifuzare. Trebuie să subliniez că Vocea Americii avea doar un program de jumătate de oră şi încă unul de un sfert de oră, care era dedicat mai ales informaţiilor internaţionale, situaţiei din Statele Unite, politicii americane. Aşa că astfel de interviuri sau relatări despre activitatea Comitetul Naţional Român sau a A.N.E.C.-ului îşi aveau un loc de maximum cinci minute în programul de o jumătate de oră. Când Comitetul Naţional Român dispunea de informaţii importante privind situaţia din România, ni le dădea şi nouă, la Radio Vocea Americii. Noi, conform regulilor de funcţionare nu puteam transmite pe calea undelor nici o ştire care nu era confirmată din două surse. Deci ştirea trebuia verificată. Uneori Comitetul Naţional Român ne punea la dispoziţie informaţii foarte precise, dovedindu-ne că le obţine din două surse şi atunci noi eram satisfăcuţi şi le transmiteam în ţară pe calea undelor. Aşa a fost în timpul revoluţiei din Ungaria, când (…) Comitetul Naţional Român a obţinut informaţii asupra evenimentelor de la Timişoara, unde un grup de studenţi români au vrut sub o formă sau alta să se alăture luptătorilor pentru libertate din Ungaria. Noi am avut ştirea aceasta prin Comitetul Naţional şi am transmis-o… Apoi Comitetul Naţional Român a primit foarte multe informaţii despre deportările saşilor, şvabilor, ale bănăţenilor. Era un punct foarte important pentru că atunci România era acuzată că a executat deportări ale saşilor din România în Uniunea Sovietică. Or, Comitetul Naţional Român, pe lângă informaţiile care le avea referitoare la deportări, a ţinut să precizeze foarte clar că încă sub guvernul generalului Rădescu s-a atras atenţia Uniunii Sovietice că România nu este de acord cu efectuarea acestor deportări, a unor oameni nevinovaţi pentru simplul fapt că erau de origine germană. Or, această informaţie pe care noi am avut-o de la Comitetul Naţional Român am difuzat-o de mai multe ori.
Mi-aduc aminte că am difuzat declaraţiile preşedintelui Eisenhower după ce a fost ales. Declaraţii care au făcut multă vâlvă şi, mă rog, indirect, am fost acuzaţi şi noi şi Radio Europa Liberă că am fi instigat la… răscoală, revoluţie în ţările de acolo. Eisenhower, scurt timp după ce a fost ales preşedinte a dat o declaraţie pe nu ştiu câte puncte – 8 puncte, 10 puncte – în care afirma care sunt condiţiile cu care Statele Unite vor discuta şi colabora cu Uniunea Sovietică în viitor. Una din condiţii era eliberarea ţărilor din Europa estică. Şi nominaliza aceste ţări.
Noi, cei de la Radio Vocea Americii urmăream lucrările Comitetului Naţional Român şi din când în când aveam câte o relatare privind anumite desfăşurări, anumite iniţiative ale Comitetul Naţional Român sau ale Adunării Naţiunilor Europene Captive.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru şi Mariana Conovici, 7.10.1997. Arhiva de istorie orală – Radio România]
