În Franţa vor fi create 2.680 de noi locuri de muncă şi vor fi alocate 425 de milioane de euro pentru a impulsiona strategia anti-terorism, a declarat primul ministru al ţării, Manuel Valls. El a afirmat că astfel de resurse vor fi cruciale pentru abordarea ameninţărilor crescânde ale terorismului. Domnul Valls a expus o parte din planurile guvernului de la Paris în urma atacurilor care au avut loc în capitală, soldate cu moartea a 17 persoane. Anunţând noile resurse anti-terorism, premierul francez a precizat că forţele de securitate vor fi dotate cu echipamente şi protecţii mai bune. „Vom continua necontenit această luptă împotriva terorismului„, a spus el. Postul de radio BBC aminteşte că pe 7 ianuarie doi fraţi, Said şi Cherif Kouachi, au atacat sediul din Paris al revistei satirice „Charlie Hebdo”, ucigând 12 persoane.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 ianuarie