Primul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a declarat într-un interviu pentru „TVN Biznes” şi „Swiat” că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu are nicio şansă să câştige confruntarea cu lumea occidentală democratică şi liberă, subliniind că „aceasta este o luptă dintr-o altă epocă, sortită eşecului”. „Aceasta este o bătălie dintr-o altă epocă şi este sortită eşecului. Nu am nicio îndoială că libertatea şi democraţia vor învinge” – a afirmat Walesa. Potrivit fostului preşedinte, Putin se ţine de putere recurgând la „filosofia inamicului”, speriindu-i pe ruşi cu ameninţări externe. „Acesta este lucrul pe care se bazează regimul respectiv, dar această situaţie nu poate dura pentru totdeauna, în condiţiile înrăutăţirii vieţii oamenilor simpli şi situaţiei oligarhilor. Aceştia vor accepta până la un moment dat, însă vor pierde foarte mult şi vor fi nevoiţi să ia o decizie şi deja putem presupune despre ce fel de decizii va fi vorba. Această situaţie nu poate dura prea mult timp” – a remarcat Lech Walesa. „Au căzut şi altfel de imperii. Înainte se credea că şi comunismul este imposibil de învins” – a adăugat fostul preşedinte polonez. Walesa a mai subliniat necesitatea unei poziţii comune a lumii occidentale şi a unui sprijin pentru a ajuta Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse, menţionând că Putin a lansat o provocare întregii lumi civilizate. „Cu siguranţă că nu vom începe un război nuclear, însă putem organiza în aşa fel încât fiecare să facă ceva pentru a-l aduce pe Putin pe calea cea dreaptă” – a declarat Walesa, făcând apel la furnizarea de asistenţă pentru Ucraina.
www.glavred.info – 21 ianuarie