Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a postat un comentariu pe Twitter, comentând declaraţiile lui Barack Obama

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a postat miercuri un comentariu pe pagina sa de pe Twitter, în care a comentat declaraţiile făcute de preşedintele american Barack Obama în mesajul anual despre starea naţiunii adresat în faţa Congresului SUA, în care liderul american remarca succesele politicii externe de izolare economică şi politică a Rusiei pe arena internaţională, în replică la anexarea Crimeii la Rusia. „Anul trecut, împreună cu aliaţii noştri, am desfăşurat o activitate dificilă de introducere a sancţiunilor. Atunci unii afirmau că actul de agresiune al domnului Putin este o demonstraţie iscusită de gândire strategică şi de forţă. Aşadar, astăzi America este puternică şi unită cu aliaţii săi, în timp ce Rusia este izolată, iar economia sa este ruptă în bucăţi astăzi„, declara preşedintele Obama. Anume aceste afirmaţii ale liderului american au fost comentate de vicepremierul rus Dmitri Rogozin pe Twitter: „Obama a declarat că economia rusească este sfărâmiţată în bucăţi, graţie SUA. Este un visător„.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a chemat autorităţile de la Washington să revină pe calea cooperării constructive în relaţiile cu atât cu Moscova, cât şi pe arena internaţională. „NATO a luat, de asemenea, o decizie absolut politizată de a sista cooperarea în domeniile militar şi civic. Rusia însă nu va admite un nou Război rece„, a mai declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. citat de Agenţia de presă TASS. În opinia lui Lavrov, evenimentele din ultimii ani denotă în mod cert faptul că soluţionarea securităţii globale şi a stabilităţii se pot obţine doar acţionând în comun. Potrivit afirmaţiilor diplomatului rus, aceasta este împiedicată de contradicţiile fundamentale şi de construirea unei orânduiri mondiale fundamentale policentriste, în special de „tentativele Occidentului istoric de a menţine cu orice preţ  calitatea sa de lider în afacerile mondiale şi de a impune abordările sale„.
Amintim că, în luna decembrie 2014, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, afirma că SUA în mod public s-au situat pe o poziţie dură faţă de Rusia, iar „în tăcere” i-au propus cooperare Moscovei.

www.rosbalt.ru – 21 ianuarie