Vineri va avea loc o reuniune a bancherilor din Serbia care vor discuta despre creditele în franci

Vineri, 23 ianuarie, reprezentanţii băncilor din Serbia vor discuta despre cele mai bune soluţii care i-ar ajuta pe clienţii lor să ramburseze mai uşor împrumuturile în franci elveţieni. Bancherii se vor întâlni la Asociaţia Băncilor din Serbia, unde vor fi invitaţi şi reprezentanţii Băncii Naţionale a Serbiei. Până în prezent bancherii nu au o propunere unică de rambursare mai uşoară a creditelor indexate în franci şi la această întâlnire ar trebui să stabilească dacă fiecare bancă, în conformitate cu politica ei de afaceri, va căuta cea mai bună soluţie. Bancherii sunt de acord că nu este nici în interesul băncilor, nici al clienţilor ca cetăţenii, ca urmare a aprecierii rapide a francului, după decizia de săptămâna trecută a Băncii Centrale Elveţiene de a ridica paritatea fixă a francului şi monedei euro, să nu poată plăti în mod regulat ratele lor lunare, situaţie care ar duce la activarea ipotecilor pe creditele date.
Cea mai frecventă sugestie pentru rezolvarea problemelor în rambursarea acestor împrumuturi este ca acestea să fie convertite în euro, şi reprezentanţii clienţilor băncilor au propus şi stabilirea ratei dinarului faţă de franc. „Stabilirea cursului de schimb la nivelul de 102 de dinari pentru francul elveţian, adică eliminarea riscului valutar pentru utilizatorii acestor credite, înseamnă nu numai costuri pentru bănci, dar nu este corect nici faţă de debitorii care iniţial au fost precauţi şi s-au împrumutat în euro, deoarece ei rămân expuşi la riscul de schimb valutar, în care au intrat în cunoştinţă de cauză„, a apreciat anterior BNS.

www.beta.rs – 21 ianuarie