Noul brand al staţiunii Sinaia va fi prezentat a Cazinoul din localitate

Noul brand al staţiunii Sinaia va fi prezentat astăzi la cazinoul din localitate. Tot acolo vor fi anunţate şi proiectele de turism care vor fi începute anul acesta.

„Ski on sky” – acesta este brand-ul staţiunii Sinaia, adică „Se schiază în cer”, mai exact deasupra norilor deoarece Sinaia este singura staţiune din România care are pârtiile la peste 2.000 de metri altitudine şi nu o dată, în sezonul de iarnă, norii se formează mult mai jos, senzaţia tuturor schiorilor fiind că plutesc deasupra norilor. Astăzi, la Cazinoul din Sinaia vor fi anunţate modificările la brand-ul staţiunii, dar şi proiectele care vor fi lansate în acest an. În avanpremieră vă pot anunţa că, anul aceata, vor începe lucrările la un nou tronson de telegondolă, de la cota 1.500, până unde ajunge actuala telegondolă şi până la cota 2.000, acolo unde începe „Ski on sky”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie