Klaus Werner Iohannis, ba neamţ român, ba român neamţ. Povestea ascensiunii sale la nivele superioare ale puterii democratice este extraordinară. Provenind dintr-o familie de saxoni transilvăneni, el multă vreme nu a avut nicio legătură cu politica. Apoi a condus Forumul Democrat al Germanilor din România, partid etnic, specific şi, de fapt, la nivelul întregii ţări, un partid de buzunar. Dar când a candidat din partea acestui partid a fost ales primarul oraşului Sibiu. Pentru populaţia germană practic nu a existat. Acolo Iohannis a evoluat şi a arătat de ce este în stare. Şi lucrurile şi-au urmat cursul. Iată că a ajuns până la funcţia prezidenţială. Probabil că el a întruchipat visul de secole al popoarelor din Europa de Est despre miticul vareg, al conducătorului german, care vine şi îndreaptă totul, face ordine. Alegătorului îi este mai uşor când are propriul său neamţ, pe care nu trebuie să-l ia de peste hotare. Unde s-a născut Klaus Werner, acolo şi este de folos. Cu atât mai mult cu cât în România are ce lucruri să dreagă. Predecesorul său, Traian Băsescu, a călcat adeseori în străchini. Acesta a fost probabil singurul preşedinte care a trecut de două ori prin procedura de impeachment şi în ambele cazuri a reuşit să rămână la putere. În propriul său stat Băsescu s-a simţit incomod. El tot timpul s-a căznit să rotunjească graniţele pe seama Moldovei vecine, unde se vorbeşte aceeaşi limbă. În acest mod a încercat Băsescu să le abată cetăţenilor atenţia de la propriile sale lucruri prost făcute şi de la problemele şi necazurile pe care le au ei înşişi. Klaus Werner Iohannis este un pragmatic şi un realist. Puţin probabil că el le va vorbi românilor despre himera unirii, ci mai degrabă cum să încerce să se alăture înfloritoarei şi bogatei Germanii.
www.echo.msk.ru – 21 ianuarie
