Primarii din Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi au semnat, astăzi, la Iaşi, un acord de colaborare

Primarii din Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi au semnat, astăzi, la Iaşi, un acord de colaborare în domeniul educaţiei, culturii şi administraţiei publice. După cum transmite Radio Iaşi, este primul document de acest gen care stipulează schimburi de experienţă în domeniile cultural, educaţional şi al administraţiei locale. Documentul va fi unul dintre viitoarele argumente pe care le va folosi Iaşiul pentru a obţine, în 2021, titlul de „Capitală culturală europeană”. Datorită acestei coloborări, oraşele Chişinău şi Cernăuţi vor putea folosi experienţa Iaşiului din domeniul folosirii fondurilor de preaderare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie