Rebelii susţinuţi de Rusia au început o ofensivă puternică asupra oraşului Mariupol, din estul Ucrainei, aflat sub controlul Guvernului. Mai mult de 20 de persoane au fost ucise până în prezent, în urma unor atacuri cu rachetă. Misiunea specială de monitorizare a OSCE, aflată în estul Ucrainei, a condamnat atacul. „Cred că vorbele monitorului şef, ambasadorul Apakan, sunt clare. Limbajul folosit de el astăzi a fost foarte puternic: „nechibzuit, fără discernământ, ruşinos”. În acest atac au fost ucişi civili nevinovaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al misiunii, Michael Bociurkiw. Ucraina a cerut o întrunire de urgenţă a Consilului de Securitate al ONU.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 ianuarie