Washington Auto Show

2015 toyota tacoma
Toyota Tacoma

De astăzi până pe 1 februarie fanii automobilului şi-au dat întâlnire în capitala Statelor Unite, la Washington Auto Show.
Salonul va prezenta sutelor de mii de vizitatori aşteptaţi cele mai recente inovaţii în domeniul siguranţei şi sustenabilităţii în domeniul auto. Cuvântul de ordine pare a fi Automobilul Verde, dotat cu cele mai noi tehnologii menite să prevină poluarea mediului înconjurător. Vorbim despre autovehicule electrice sau hibride sau despre maşini aleminetate cu combustibili alternativi precum hidrogenul, dieselul curat, biocarburanţii, gazul natural sau etanolul. Toate acestea urmând a fi expuse, prezentate şi explicate într-un imens pavilion intitulat sugestiv ‘Superautostrada tehnologiilor avansate’. Potrivit organizaţiei dealerilor auto din zonă care sponsorizează evenimentul, este un mod excelent de a educa publicul, dar şi de a promova astfel noile tendinţe în domeniu. Dar pentru că este şi un spectacol, cei care vor veni la Salonul Auto de la Washington se vor putea bucura şi de prezenţa unor invitaţi speciali, de cadouri, concursuri, activităţi pentru copii şi divertisment. În sfârşit, să notăm că evenimentul are loc în contextul în care piaţa auto nord-americană pare a reveni la situaţia de dinainte de criza economică.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 ianuarie)


Video: Youtube

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=wfIaVQSOFAU&x-yt-cl=84503534&x-yt-ts=1421914688#t=19/youtube]