Manipulare agresivă a Federaţiei Ruse în Republica Moldova

Populaţia Republicii Moldova se confruntă cu manipularea agresivă a Federaţiei Ruse, în lipsa unui spaţiu informaţional comun şi funcţional de-o parte şi de alta a Prutului, atrag atenţia jurnaliştii de la Chişinău. Potrivit directorului postului de radio Naţional FM Chişinău, Vitalie Şelaru, orice formă de colaborare cu media românească este de ajutor în faţa presiunii dinspre Est.
Vitalie Şelaru: Este un adversar care nimiceşte orice firicel de conştientizare, de trezire a spiritului românesc în moldovenii care ar putea să-şi revină la drumul adevărat: identitatea naţională. Este un adversar care nu ştiu când va fi eliminat.
Peste 70 de jurnalişti români şi moldoveni s-au reunit, în aceste zile, la Bucureşti, pentru a conlucra în vederea dezvoltării unui spaţiu informaţional comun, dominat de principiile etice ale jurnalismului modern, ne-a transmis reporterul nostru, Bogdan Isopescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 ianuarie)