Numărul europenilor care doresc să se implice direct în conflictul din regiunea Siria – Irak a crescut tot mai mult în ultimii ani, pe fondul prelungirii crizei siriene şi al ascensiunii Statului Islamic. Serviciul Român de Informaţii precizează că unii dintre aceştia tranzitează România şi Bulgaria şi este nevoie de intensificarea eforturilor de oprire a fenomenului.
Peste 4000 de cetăţeni sau rezidenţi ai unor state din vestul şi nordul Europei, precum şi din Balcanii de Vest, sunt implicaţi ca luptători de partea unor grupări jihadiste din Siria şi Irak. Fenomenul nu este nou, dar a căpătat amploare, o dată cu declanşarea războiului civil din Siria. Rutele predilecte de deplasare sunt fie aeriene, cu tranzit prin state din proximitatea zonei de conflict, fie terestre, inclusiv prin România şi Bulgaria. SRI precizează într-un comunicat că ţara noastră s-a confruntat până acum cu un nivel scăzut al ameninţării determinate de acest fenomen, dar există toate premisele ca acesta să crească, la fel ca şi riscurile asociate. Pentru oprirea circulaţiei membrilor grupului terorist Statul Islamic prin ţara noastră, SRI a luat mai multe măsuri, între care calibrarea adecvată a dispozitivelor informative şi a capacităţii de reacţie, acţiuni de descurajare, declarări de persoane indezirabile, nepermiterea intrării în ţară a unor cetăţeni, precum şi informări ale organelor de urmărire penală. SRI aminteşte, totodată, că are nevoie de un cadru legal adecvat pentru a gestiona eficient riscurile şi ameninţările determinate de fenomenul jihadist.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 ianuarie)