FMI propune parlamentarilor să aştepte un studiu privind impactul legii falimentului persoanelor fizice

Fondul Monetar Internaţional propune parlamentarilor să aştepte un studiu privind impactul legii falimentului persoanelor fizice, înainte de a începe dezbaterea acestui act normativ. FMI a trimis în acest sens o scrisoare la BNR şi la Ministerul Justiţiei. Documentul a fost prezentat astăzi de un reprezentat al Băncii Centrale la discuţiile din subcomisia parlamentară ce urmează să armonizeze toate proiectele ce au ca obiect insolvenţa personală. Şefa Misiunii pentru România, Andrea Schaechter, a avertizat că, dacă nu este planificată cu atenţie, o astfel de lege poate avea un impact negativ în piaţa financiară.

Nu este pentru prima dată când reprezentanţii FMI vin în ajutorul băncilor şi amână adoptarea unei astfel legi, văzută ca o soluţie petru datornicii care nu îşi mai pot plăti ratele. Primele inţiative parlamentare au fost depuse în 2010. România este printre puţinele ţări europene care nu are o lege a falimentului personal.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie