Postul naţional de radio din Bulgaria, BNR, a împlinit 80 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a acordat un interviu postului naţional de radio din Bulgaria.
„Radio România acoperă 40% din piaţa audio din ţară. Operăm 15 canale – 14 în România şi unul în Republica Moldova. Avem trei canale naţionale – Radio România Actualităţi, Radio România Cultural şi Antena Satelor. De câţiva ani, suntem cel mai important actor pe piaţa culturală din România. Avem patru orchestre şi două coruri. Sălile de concerte sunt întotdeauna pline, atunci când se organizează spectacole. Din punct de vedere financiar, probabil că la ora actuală suntem o excepţie. Am încheiat anul 2014 cu un âştig net de peste 3 milioane de euro. Radioul, într-o măsură mai mare decât televiziunea, înseamnă încredere. Toate posturile publice de radio din Europa au acest argument serios – încrederea, care, de fapt, le pune cu un pas înaintea celorlalte mijloace media. Poate că acesta este motivul, după cum se vede, ca, după 80 de ani, posturile noastre de radio să aibă o audienţă foarte mare. În toate timpurile, radioul şi-a menţinut o poziţie serioasă, întotdeauna s-a dedicat ascultătorilor săi şi chiar dacă ascultătorii nu pot vedea chipurile oamenilor de radio, vocile acestora, modul profesionist în explicarea fenomenelor ne conving că merită să ascultăm în continuare radioul„, a declarat preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.
„Ratingul şi încrederea sunt indisolubil legate. Un alt indicator important este modul eficient în care sunt cheltuiţi banii publici„, a spus Ovidiu Miculescu. Potrivit preşedintelui director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, o instituţie publică trebuie să genereze cultură şi educaţie, nu numai pe calea undelor.
„Politicienii vor dori întotdeauna să definească normele în fiecare sector. Mulţi dintre ei ştiu cum să o facă. Îşi îmbunătăţesc metodele în permanenţă. Atunci când nu reuşesc, când nu îşi ating scopul, îi acuză pe ceilalţi de manipulare. Iar manipularea este unul dintre instrumentele lor. Mass-media publică trebuie să reziste şi să se opună unor astfel de tentative, să-şi impună punctul de vedere, să-şi apere statutul şi credibilitatea. /…/ Aceasta este cea mai importantă luptă – să ne menţinem independenţa. Am certitudinea că încrederea ascultătorilor noştri ne oferă instrumentul prin care putem lupta cu politicienii – acesta este avantajul nostru„, a mai spus preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu.
www.bnr.bg – 26 ianuarie