Parlamentul European a aprobat în urmă cu o săptămână noua legislaţie privind organismele modificate genetic. Astfel, fiecare stat membru poate decide la nivel naţional dacă permite cultivarea lor sau nu, dacă nu este afectat mediul înconjurător, inclusiv contaminarea transfrontalieră în statele vecine. Cum va proceda ţara noastră în această privinţă aflăm de la invitata dimineţii la „Apel matinal”, coordonatorul Direcţie Generale Politici Agricole şi Strategii din Ministerul Agriculturi şi Dezvoltării Rurale, Elena Tatomir.
Elena Tatomir: La vechea directivă s-au adus îmbunătăţiri, în sensul că a stabilit un cadru juridic necesar privind luarea deciziilor de către statul membru. Nu este exclusă baza ştiinţifică, adică în continuare trebuie făcute anumite studii şi prezentate pentru a demonstra că organismele modificate genetic nu aduc un impediment în sănătatea oamenilor, dar, pe de altă parte, dă libertatea statului membru de a decide cultivarea organismelor modidficate genetic. Deocamdată, Parlamentul a aprobat această directivă, urmează apoi adoptarea finală de către Consiliu, în termen de trei luni şi, după aceea, oficializarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene privind intrarea în vigioare a acestei directive. Bineînţeles că şi noi va trebui, după adoptarea directivei, să facem o armonizare a legislaţiei, respectiv va trebui modificată, completată Ordonanţa de Urgenţă 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţa organismelor modificate genetic. Această sarcină, ca să zicem aşa, de modificare a cadrului legislativ va reveni Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Bineînţeles că şi Ministerul Agriculturii va fi avizator la proiectul respectiv de ordonanţă. Noi avem şi am avut tot timpul discuţii cu fermierii legat de cultivarea sau necultivarea organismelor modificate genetic.
Reporter: În privinţa siguranţei alimentare a anumitor produse?
Elena Tatomir: Da, dar noi vorbim de cultivare. Ştiţi că pentru consum organismele modificate genetic nu sunt interzise, deci, consumatorul are posibilitatea să aleagă dacă vrea să consume produse care au în componenţa lor organisme modificate genetic, pentru că toate aceste produse care au în conţinutul lor organisme modificate genetic pe etichetă sunt făcute specificaţiile necesare.
Reporter: Ministerul pe care îl reprezentaţi va lucra la evaluarea ştiinţifică a riscului pentru anumite produse.
Elena Tatomir: Există o serie de autorităţi care colaborează, alături de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care vor trebui consultate şi a-şi exprima punctul de vedere pentru opinia finală. Există Comisia pentru securitate biologică, care de asemenea va fi consultată, făcând politica agriculturii româneşti şi consultând de fiecare dată fermierii. Bineînţeles că şi noi vom contribui, vom emite o opinie vizavi de deciziile care se vor lua. Dar deocamdată trebuie să aşteptăm regulamentul. Decizia să fie legiferată, să apară în mod oficial şi după aceea vom trece, alături bineînţeles de Ministerul Mediului, la modificarea legislaţiei necesare.
Reporter: În prezent, care este situaţia culturilor OMG?
Elena Tatomir: În România, după câte ştim cu toţii, din 2007 a fost interzisă cultivarea soiei modificate genetic. În prezent nu se cultivă decât proumbul MON 810 şi avem în cultură 777 de hectare care sunt verificate, controlate, sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare. Există o întreagă monitorizare, o inspectare a culturilor şi este asigurată pe deplin trasabilitatea la această cultură.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie