Perioadă încărcată pentru industria modei. După Milano, Berlin, Londra şi New York, a venit şi rândul capitalei Franţei să găzduiască designeri celebri. Valentino şi Raf Simons au prezentat noile colecţii pentru bărbaţi vineri, în prima zi a Săptamânii Modei de la Paris. Casa de modă Valentino a optat pentru ţinute pline de culoare, dar cu tentă tradiţionalistă. Designerii au ales piesele denim, dominate de imprimeuri în forme geometrice şi culori contrastante. Nuanţele de albastru, roşu, vişiniu şi galben au dat nota întregii colecţii. Creatorii casei Valentino spun că s-au inspirat din baletul rusesc al anilor 20 ai secolului trecut. Raf Simons a prezentat o colecţie pentru bărbaţi rebeli la săptămâna modei de la Paris. Creatorii au folosit influenţe din hainele adolescenţilor din anii 70 ai secolului trecut. Modelele au defilat pe podium pe fundalul unor melodii ale Deep Purple, foarte populare în acea perioadă. Au dominat hainele largi şi trenciurile lungi în nuanţe aprinse. Pentru Săptămâna Modei de la Paris au fost luate măsuri suplimentare de securitate, în urma atentatelor recente care au zguduit capitala Franţei.
(www.publika.md – 23 ianuarie)