Comisia Europeană salută cooperarea constructivă din ultimul an cu autorităţile române. Astăzi a fost publicat la Bruxelles raportul privind progresele realizate de România în 2014 în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, vizând consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei. Raportul arată că există un consens pentru reforme şi că acestea au evoluat semnificativ. Cu detalii acum, în direct, Cerasela Rădulescu. Bună ziua.
Reporter: Bună ziua. Comisia recomandă României să ia măsuri în următoarele domenii, între altele: independenţa justiţiei, numirea noului procuror-şef al DIICOT, care să fie în conformitate cu o procedură transparentă şi bazată pe merit, realizarea unei revizuiri globale a proceselor de numire pentru funcţii de conducere în magistratură, cu scopul de a avea proceduri clare şi detaliate până în decembrie 2015 şi aici oferă ca model procedura de numire a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Comisia solicită ca un Cod de conduită pentru parlamentari să includă prevederi clare, astfel încât aceştia, în procesul legislativ, să respecte independenţa sistemului judiciar. În acelaşi timp, deciziile legislativului de la Bucureşti, legate de ridicarea imunităţii unor parlamentari arată că încă nu există cirterii obiective în tratarea lor ca simpli cetăţeni. În raportul MCV se menţionează, de asemenea, că în dezbaterile privind modificarea Constituţiei trebuie să fie menţinută în centrul dezbaterilor independenţa justiţiei. Totodată, Comisia solicită pregătirea unui plan de acţiune operaţional pentru punerea în aplicare a strategiei de reformă judiciară, cu termene clare şi intensificarea acţiunilor împotriva conflictelor de interese, favoritism, fraudă şi corupţie în achiziţiile publice. Raportul mai evidenţiază implementarea în ultimul an a noilor Coduri de Procedură Civilă şi Penală şi în opinia Comisiei Europene, aceasta arată că executivul de la Bucureşti şi sistemul judiciar au lucrat la acest lucru într-un mod pragmatic. Următorul raport MCV va fi publicat peste un an.
Realizator: Preşedintele României, Klaus Iohannis, salută faptul că noul raport al Comisiei Europene este unul predominant pozitiv, care arată că progresele identificate în raportul precedent s-au consolidat semnificativ. Şeful statului anunţă, în acelaşi timp, că a luat notă de observaţiile critice din raport.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie