Miercuri, 28 ianuarie, se împlinesc 150 de ani de la prima şedinţă a Societăţii Culturale „Ateneul Român”, care se află la originea unui curent cultural extrem de bine conturat, care a contribuit hotărâtor la construirea uneia dintre cele mai impresionante clădiri – simbol a capitalei – Ateneul Român. În cele ce urmează, RADOR vă invită să cunoaşteţi povestea remarcabilă a acestui veritabil brand de ţară.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cluburile literare au purtat numele de Athenaeum, după academia lui Hadrian înfiinţată la Roma în anul 135. Iniţiate în cadrul academiilor din Lyon, Marsilia sau Londra, acestea erau aşezăminte culturale iniţial cu caracter privat, fiind apoi utilizate în scopul diseminării culturii.
În România, în anul 1960, era fondată, la Iaşi, o societate cu numele „Ateneul Român”, pe modelele aşezămintelor similare de la Torino, Madrid şi Paris, printre membrii fondatori aflându-se personalităţi marcante ale timpului precum Petre Suciu, V.A. Urechia, Ştefan Micle sau Mihail Kogălniceanu. Societatea a avut la bază ideea organizării conferinţelor publice „pentru popor”, după ideea lui Constantin Esarcu – 1836 – 1898, naturalist, medic, pedagog la Universitatea Bucureşti, diplomat și om politic, membru corespondent (din 1884) al Academiei Române. La data de 15 septembrie 1860 a apărut publicaţia societăţii, purtând acelaşi nume – “Ateneul Român”.
În anul 1864 însă, activitatea societăţii din Iaşi a încetat, după ce V.A. Urechia (profesor de istoria şi literatura română la Universitatea din Bucureşti) este numit director general al Ministerului Instrucţiunii, la Bucureşti.
Numite, la început, cursuri publice, acestea au apărut la iniţiativa lui Esarcu care studiase în Franţa unde obţinuse titlul de doctor în medicină şi licenţiat în ştiinţe naturale.
Astfel, începeau la Bucureşti primele cursuri gratuite, care erau organizate lângă grădina Cişmigiu pe locul caselor lui Costache Ghika – Tingirică, într-o sală mare, mobilată sumar, având drept loc pentru public băncile parcului.
Prima conferinţă a fost ţinută de C. Esarcu, în seara de 28 ianuarie 1865 în faţa unui public de aproximativ 500 de persoane, majoritatea auditoriului fiind format din femei. Tema conferinţei a fost “Regnul Animal”, acesteia urmându-i 32 de prelegeri, susţinute între 28 ianuarie şi 22 aprilie 1865, câte trei pe saptămână, avându-i la drept conferenţiari pe printre alţii pe Marsillac, Gr. Racoviţă, V. Urechia, Hasdeu, Em. Bacaloglu, sau I. Fălcoianu.
Conform iniţiatorului „cel mai înalt scop al ştiinţelor naturale era acela de a răspândi în spirite mai multă lumină, în inimi mai multă moralitate, demnitate şi independenţă de caracter”.
La 31 octombrie 1865 lua naştere Ateneul Român, cu 25 de „subscriitori” impărţiti în 3 secţii: ştiinţifică, morală şi literară, iar primul preşedinte delegat a fost P.S. Aurelian, iar în lunile următoare, biroul era format din Carol Rosetti – preşedinte, V.A.Urechia şi C. Escaru – vicepreşedinti, iar comitetul de redacţie al revistei Ateneul – din B.P. Hasdeu, C. Esarcu şi poetul N. Nicoleanu.
Trebuie spus că activitatea lui Rosseti a fost una remarcabilă, acesta introducând, printre altele, premiile pentru traducerea operelor lui Seutoniu, Tacit sau Jordanes, iar în februarie 1867 invita Ateneul să deschidă un concurs pentru construirea localului bibliotecii publice după modelul bibliotecii imperiale din Paris. În anul 1870, Rosetti a lăsat prin testament întreaga sa avere noii instituţii, în care menţiona: „Să avem ambiţia de a construi în Bucureşti un palat al ştiinţelor şi artelor”. În document, Rosetti menţiona că lasă Ateneului moştenire, două case din mahalaua Boteanu şi o bibliotecă ce cuprindea 865 de titluri în 5000 de volume. Pe lângă acestea moştenirea lui Rosetti însemna şi un fond lichid care, completat cu o serie de alte donaţi,i atingea suma de 115.000 de lei.
În anul 1884 un decret guvernamental autoriza Primăria oraşului să cedeze Ateneului locul din spatele grădinei Episcopiei – numit odinioară „Livada Văcăreştilor” pe care M. Cantacuzino ridicase o bisericuţă lăsată în metoh episcopului de Râmnic – iar pentru strângerea de fonduri s-a instituit o loterie – 500.000 de bilete în valoare de un leu – , a cărei reclamă a devenit extrem de populară: “daţi un leu pentru Ateneu”. Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecţie fantastică de unitate, de trezire a conştiinţei naţionale, prin această subscripţie publică urmând să ia naştere un edificiu cu adevărat impresionant.
După obţinerea autorizaţiei de construire, Ateneul încheie un contract cu arhitectul francez Albert Galeron (care realizase deja două anteproiecte conform directivelor lui Esarcu, după cercetările ştiinţifice şi indicaţiile lui Alexandru Odobescu, revizuite şi completate de specialişti români precum Al. Orăscu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez sau Cucu Starostescu), semnat din partea română de N. Kretulescu, C. Esarcu şi C. Stăncescu. Conform ideilor lui Esarcu edificiul Ateneului va fi „monumental dar simplu, înlăturându-se orice decoraţiuni banale sau inutile. Edificiul va cuprinde o sală de conferinţe, concerte, reuniuni, congrese literare, economice, etc, iar sala va fi încăpătoare de maxim 1500 de persoane”.
La 26 octombrie 1886 a fost pusă piatra de temelie la Palatul Ateneului, iar la începutul anului 1888 ciclul de conferinţe se deschidea în noul local, deşi acesta nu era încă finalizat. Trebuie să amintim şi faptul că destinaţia iniţială a terenului, pe care se ridicase deja şi o fundaţie, era ridicarea un circ !
Clădirea principală a edificiului a fost finalizată în anul 1889, iar extinderea sa a început în anul 1893.
Abia în iulie 1897 comisia tehnică dădea avizul şi pentru inaugurarea clădirii anexe a Ateneului pe care Ministerul Instrucţiunii, care preluase terminarea clădirii, o destina pinacotecii si gliptotecii.
Trebuie să mai amintim şi faptul că, la rândul său, C. Esarcu lăsa în anul 1898 un testament în care arăta: “M-am gândit totdeauna la mijloacele care pot angrena mai bine dezvoltarea conştiinţei naţionale în câmpul ideilor de literatură, arte şi ştiinte. Călăuzit de acest gând am înfiinţat împreună cu alţi oameni de bine, iubitori ai neamului nostru, Ateneul Român şi Societatea pentru învăţătura poporului român având amandouă aceste instituţii în vederea cultivării părţii intelectuale a fiinţei umane. Pentru ca acest scump gând să nu înceteze odată cu stingerea mea din această viaţă, am hotărât să las Ateneului Român întreaga mea avere”.
Beneficiind de acest edificiu, Societatea „Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului având loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române (înfiinţată încă din 1868 de către Eduard Wachmann), precum şi expoziţii de pictură – începând din anul 1894 saloanele oficiale de belle-arte s-au desfăşurat în această sală. Dealtfel, Orchestra Filarmonicii va concerta permanent din ziua dării în folosinţă a sălii în 1888, până astăzi, excepţie făcând perioada de consolidare-restaurare din anii 2000-2004.
Din punct de vedere arhitectonic, Ateneul Român a fost conceput în stil neoclasic, dar are caracteristicile unui stil eclectic. Intrarea principală este sprijinită pe opt coloane ionice, identice ca proporţii cu cele de la templul Erechterion de pe Acropole. Din portic se intră în vestibul prin 3 mari uşi de lemn. Deasupra uşilor se află cinci medalioane în mozaic reprezentându-i pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Matei Basarab şi Regele Carol I. Cupola are 20 de ferestre cu lire şi cununi şi se află la 41 de metri înălţime faţă de sol. Domul acoperit cu zinc se termină cu un tripod după modelul monumentului lui Lysicrat din Atena închipuind urna învingătorilor.
În interior, impresionantul hol din marmură înglobează cele 12 coloane dorice de susţinere a sălii de concerte, iar de aici se ajunge la sala de sus prin 4 scări de marmură de carara construite în spirală.
Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter şi două rânduri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o lojă centrală) oferă o vizibilitate perfectă din orice colţ şi o acustică impecabilă, datorată imensei cupole care „absoarbe” fondul instrumental şi vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberaţie către auditori, cu întreaga gamă de armonici până la cele mai fine culori timbrale şi nuanţe. Pe acest considerent, sala Ateneului Român are un sunet excepţional ce o plasează printre cele mai reuşite construcţii de gen din întreaga lume.
Fresca de aici evocă istoria poporului român în 25 de episoade, fiind realizată timp de cinci ani de către pictorul Costin Petrescu.
Orga instalată în anul 1939 în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătăţiri tehnice produse după cutremure şi bombardamentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, dar mai ales modificările din perioada 1966-1967 – introducerea aerului condiţionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor – au transformat Ateneul Roman într-un complex arhitectural unicat aflat în centrul Capitalei.
Să mai adăugăm că, de peste 50 de ani, edificiul a devenit sediul Filarmonicii „George Enescu”, iar din anul 1958 este gazda Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, eveniment cultural de înaltă ţinută, organizat de ţara noastră.
Adevărat templu al artei şi culturii româneşti, Ateneul Român, a fost, de-a lungul acestor ani, gazda conferinţelor marilor personalităţi şi savanţi ai României, aici au concertat toţi artiştii consacraţi ai ţării, aici au urcat pe podium multe formaţii şi solişti de nivel mondial, aici s-au lansat “în primă audiţie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici au prins viaţă primele expoziţii ample de pictură şi sculptură ale maeştrilor artei plastice naţionale, aici au venit regi şi regine, oameni politici şi oaspeti de seamă de peste hotare, aici au avut loc evenimente de notorietate universală.
De aceea, Ateneul Român a devenit exponentul arhitectonic şi spiritual al unei întregi naţiuni.
Imagini: Youtube
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=Cktav4ZG2Vo[/youtube]
