Noul premier grec, Alexis Tsipras, va primi vizita preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz

Noul premier grec, Alexis Tsipras, a anunţat, astăzi, principalele priorităţi ale guvernului său, printre care şi renegocierea cu creditorii internaţionali a datoriei şi a programului de asistenţă financiară a Greciei, aşa cum promisese în campanie electorală.

Alexis Tsipras pare să fi pus rămăşag că declaraţiile preelectorale nu au fost promisiuni, cum a fost şi este acuzat de adversarii săi politici, şi nu numai de ei. Noul şef al executivului de la Atena se mişcă rapid, hotărât şi sigur pe sine. Primele cuvinte pe care le-a accentuat în deschiderea celei dintâi şedinţe de cabinet, astăzi, au fost: „Nu există marjă de întârzieri şi greşeli”. În această seară, premierul grec a programat o întâlnire cu principalii săi colaboratori, vicepremierul şi ministrul de finanţe, în pregătirea vizitei de mâine a preşedintelui Parlamentului European. Martin Schulz se va afla în capitala elenă pentru a cunoaşte noile poziţii ale Greciei, în relaţia cu partenerii europeni şi cu creditorii internaţionali, dar şi pentru a detecta posibile fisuri în strategia pe care Atena o pregăteşte în perspectiva negocierilor cu aceştia. Preşedintele Parlamentului European declara că va face tot posibilul pentru a contribui la găsirea unei soluţii durabile, reciproc acceptabilă. Cu referire la Alexis Tsipras, Martin Schulz a declarat că este un pragmatic, dar ştie bine că trebuie să existe compromisuri cu celelalte forţe politice din Grecia şi cu partenerii din Zona Euro şi Uniunea Europeană. Potrivit unor surse guvernamentale, preşedintele Parlamentului European ar urma să transmită Berlinului mesajele şi concluziile discuţiilor pe care le va purta mâine, la Atena. În această seară, la Megaro Maximu – biroul premierului elen, echipa guvernamentală a discutat şi în legătură cu vizita pe care şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, urmează să o efectueze vineri. Grecia este pregătită – spune premierul elen – să prezinte oficialilor europeni un dosar complet, care să explice pe ce baze se vor purta negocierile, numai în acord cu declaraţiile programatice şi principiile exprimate de actuala conducere politică a ţării. În avanpremiera acestor vizite, discuţia telefonică din această seară a premierului grec cu preşedintele SUA, care l-a felicitat pentru victoria sa în alegerile de duminică, surse de la Megaro Maximu menţionează că preşedintele Obama i-ar fi transmis şefului cabinetului de la Atena că pentru Europa marea provocare continuă să fie aceea de a se pune capăt austerităţii şi de a se pune, în sfârşit, în aplicare politica de dezvoltare economică. Alexis Tsipras ştie că, dincolo de felicitările primite, dintre acestea şi cele ale cancelarului german, Angela Merkel, va avea de înfruntat multe obstacole şi ostilităţi. Este o luptă pe care – spune – şi-o asumă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie