Roman Kent, supravieţuitor al Holocaustului, afirmă că nu pot fi uitate milioanele de oameni ucişi la Auschwitz

Supravieţuitorii lagărului nazist de concentrare Auschwitz din Polonia au aniversat 70 de ani de la eliberarea prizonierilor de către trupele sovietice şi au comemorat victimele nazismului. Foştii deţinuţi au depus jerbe şi coroane în perimetrul lagărului, unde peste un milion de oameni, majoritatea evrei, au fost exterminaţi între 1940 şi 1945. Un fost deţinut, Roman Kent, a declarat că a uita milioanele de oameni ucişi de nazişti ar însemna să îngropi conştiinţa omenirii împreună cu victimele Holocaustului. „Imaginea plăcerii pe feţele lor criminate, râsul lor în timp ce torturau bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi, este dincolo de orice descriere şi încă îmi bântuie conştiinţa. Cum poate cineva să şteargă imaginea unor schelete umane, oameni numai piele şi oase, dar încă în viaţă?„, a declarat Roman Kent.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 ianuarie