Arome româneşti, obiecte tradiţionale, dar mai ales invitaţii în regiuni umitor de frumoase din ţara noastră – iată câteva dintre atracţiile Târgului Internaţional de Turism (FITUR) care a debutat ieri, la Madrid. Standul românesc găzduieşte 28 de expozaţi, mari agenţii de turism, hoteluri, compania naţională Tarom, şi este organizat de Ministerul Turismului.
FITUR, care se desfăşoară între 27 ianuarie şi 1 februarie 2015, este ca mărime al treilea din Europa, după târgurile de specialitate de la Londra şi Berlin.
Doamna Mariana Oancea, reprezentanta unei firme româneşti de turism, este o prezenţă constantă la Târgul internaţional de turism de la Madrid şi a avut amabilitatea de a ne transmite câteva detalii:
“Târgul internaţional de turism de la Madrid – FITUR se desfăşoară în fiecarte an la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. El începe miercuri şi se termină duminică. În primele două zile participă agenţiile de turism, adică profesioniştii, iar în următoarele trei zile vine publicul, adică cei care vor să contracteze direct cu o agenţie din România. La acest târg vin foarte multe agenţii de turism – anul trecut au fost nouă mii de expozanţi din şaisezeci de ţări. Şi în fiecare an participă din ce in ce mai multe agenţii de turism. Şi numărul vizitatorilor este mare – trec pragul acestui târg cam două sute de mii de persoane, adică două treimi agenţii de turism şi o treime publicul. Acest târg este promovat şi pe twitter – cam treizeci şi cinci de mii. De asemenea este prezent şi pe facebook.
Anul acesta la standul României sunt prezenţi douăzeci şi opt de expozanţi – agenţii de turism şi hoteluri.De asemenea este prezent Ministerul Turismului şi Taromul. Avem şi un mic stand cu artizanatul românesc. Nu lipseşte nici mâncarea românească. Anul acesta poziţia standului României este centrală şi acest lucru ne avantajează. Încă din prima zi am început încheierea contractelor. De asemenea, menţinem şi contractele încheiate anii trecuţi. Turismul în Romania este apreciat. Ceea ce ni se reproşează este că turismul din România este puţin promovat. După o vizită în România, toţi au cuvinte de laudă. România este o surpriză pentru turişti, mai ales pentru cei care au vizitat multe ţări. Ei sunt cei cre ne fac o publicitate fantastică – cum spun spanionii “bocca a bocca” “.
RADOR – (29 ianuarie)