Ministrul Yuan Guiren afirmă că universităţile chineze trebuie să evite valorile occidentale

Ministrul chinez al educaţiei, Yuan Guiren, s-a pronunţat împotriva infiltrării valorilor occidentale în universităţile din ţară. Defăimarea socialismului şi a Partidului Comunist Chinez nu trebuie să existe în sălile universitare chineze, a declarat el în timpul unei întâlniri la care au participat câţiva directori ai unor prestigioase universităţi chineze. Yuan Guiren a declarat, de asemenea, că universităţile chineze ar trebui să îşi menţină integritatea politică, iar criticarea liderilor chinezi sau a sistemului politic nu au ce să caute în sălile de clasă din universităţi. Corespondentul BBC din regiune relevă că în trecut, o serie de concepte, precum alegeri multipartite sau libertatea presei, au fost descrise de Partidul Comunist ca fiind clar occidentale şi periculoase.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 ianuarie