Preşedintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, în vârstă de 90 de ani, a fost ales lider al Uniunii Africane

La o reuniune în Etiopia, liderii africani l-au ales pe cel mai în vârstă şef de stat de pe continent, Robert Mugabe, din Zimbabwe, în funcţia de preşedinte al Uniunii Africane, pentru următorul an. Robert Mugabe, în vârstă de 90 de ani, a primit aplauze când a denunţat colonialismul. În discursul său, el a sugerat că alte state ar trebui să ia ca exemplu programul controversat de reformă funciară, pus în aplicare în Zimbabwe. „Trebuie să ne asigurăm că au acces la terenuri şi că potenţialul agricol vast al Africii este pe deplin cinstit. Programul de reformă funciară, pe care guvernul meu l-a implementat din anul 2000, a fost menit, în mod special, să îndeplinească pacea”, a declarat Robert Mugabe.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 ianuarie)