Calendarul evenimentelor, 31 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Jud. Prahova: Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va participa la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 21 Vânători de Munte, General Leonard Mociulschi, din Predeal – ora 11:00

– Partide

* Are loc reuniunea Consiliului Naţional de Coordonare al PNL – ora 12:00, la Palatul Parlamentului, sala „Alexandru Ioan Cuza”, intrarea C1

* Cluj – Napoca: UDMR aniversează în acest an 25 de ani de la înfiinţare, eveniment ce va fi marcat prin organizarea unei serii de programe şi manifestări:

* Sinaia: Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, participă la o întâlnire cu conducerea partidului, parlamentarii şi preşedinţii organizaţiilor judeţene; conferinţă de presă – ora 12:00, la Hotel Internaţional, Str. Avram Iancu nr. 1

– Economic

* Braşov: Conferinţa naţională a transportatorilor români, ediţia a IX-a, organizată cu prilejul Adunării Generale a membrilor Federaţiei Operatorilor Români de Transport; declaraţii de presă – ora 13:00, la Hotel Ramada, sala de conferinţe

– Mass – Media, Publicitate

* Marea Britanie: În cadrul Galei „Celebration of the greatness”, ce va avea loc la Ambasada României din Londra (1 Belgrave Square) va fi premiat jurnalistul Vlad Ungar, cu bursa BBC Academy oferită de publicaţia „România în Contact” – ora 14:00. Aflată la prima ediţie, această acţiune aduce în lumina reflectoarelor presei internaţionale, poveştile românilor de elită care trăiesc la Londra şi în lume

– Cultură

* Muzeul Naţional al Literaturii Române demarează la Casa Memorială Tudor Arghezi – Mărţişor, (Str. Mărţişor, nr. 26), programele pentru familii cu copii preşcolari şi şcolari, cu două teme : „Arghezi, iubitorul de animale” (pentru 4-8 ani, muzeograf Dorothea Nicolescu) şi „Jucăria de vorbe” (pentru 9-14 ani, muzeograf Oana Oros) – ora 10:30

* Muzeul Naţional de Artă al României organizează de la ora 11:00, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia „Modele de comportament în secolul al XVIII-lea”, deschisă în corpul Ştirbei al MNAR până la 19 aprilie. Prezentarea este susţinută de Mălina Conţu, curatorul expoziţiei şi specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR

– Sport

* În zilele de 31 ianuarie şi 1 februarie, are loc etapa a II-a a Campionatului Naţional de atletism indoor pentru seniori, tineret şi juniori, întrecerile urmând să se desfăşoare într-o sală practic nouă, cea din Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu”, renovată complet – ora 15:30

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Bosco, preot (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1418: A murit Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1418, singurul domn român care nu a fost vasal nimănui; în timpul domniei sale, ţara a cunoscut o puternică dezvoltare economică, o consolidare militară şi o afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei; remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat, a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova; a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa; a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia (ctitoria sa) (n. 1355)

– 1844: Adunarea Obştească a Moldovei, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), votează Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi

– 1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1941)

– 1937: S-a născut actorul Marin Moraru

– 1937: S-a născut Mircea Micu, poet, prozator şi publicist (m. 2010)

– 1938: S-a născut actriţa Lucia Mureşan (m. 2010)

– 1953: S-a născut Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor şi instrumentist (baterist)

– 1955: S-a născut jucătoarea de tenis de câmp Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa – 60 de ani

– 1990: A murit regizorul de film şi scenaristul Alexandru Tatos (n. 1937) – 25 de ani

– 1993: A murit omul politic liberal şi scriitorul Ionel V. Săndulescu (n. 1919)

– 2003: A murit scriitorul Nicolae Fulga (n. 1935)

– 2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1913)

– 2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui (n. 1936)

– 2009: A murit inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998 (n. 1931)

– 2011: A murit Î.P.S. Bartolomeu (numele de mirean: Valeriu Anania), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006); teolog, dramaturg, poet şi traducător; membru de onoare al Academiei Române din 2010 (n. 1921)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Haiti: Alegeri parlamentare

– Madrid: Amplă manifestaţie anunţată de partidul radical de stânga – „Podemos”

– Italia: Carnavalul de la Veneţia (31 ian. – 17 feb.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Nauru; proclamarea independenţei – 1968

– 1797: S-a născut compozitorul austriac Franz Schubert (m. 1828)

– 1868: S-a născut chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a elementelor chimice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1914 (m. 1928)

– 1881, 31.I / 12.II: S-a născut balerina rusă Anna Pavlova (m. 1931)

– 1921: S-a născut Mario Lanza, cântăreţ american de operă de origine italiană (m. 1959)

– 1933: A murit scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (n. 1867)

– 1938: S-a născut fosta regină a Olandei, Beatrix; pe 30 aprilie 2013, a abdicat în favoarea fiului său cel mare, prinţul moştenitor Willem-Alexander

– 1958: Prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”; satelitul a fost lansat de o rachetă purtătoare tip Juno1, cu patru trepte; rampa de lansare se afla în apropiere de coasta Cape Carnaval, din statul Florida de pe coasta Atlanticului. „Explorer 1” a fost primul satelit american care a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen

– 1982: S-a născut Elena Paparizou, cântăreaţă greacă (născută în Suedia), câştigătoare a concursului Eurovision în anul 2005, cu melodia „My Number One”